Pedeapsa maximă pentru „cârtiţa” WikiLeaks, stabilită la 90 de ani de închisoare

WikiLeaks

Soldatul în vârstă de 25 de ani a fost găsit vinovat la 30 iulie de 20 din cele 22 de capete de acuzare ce îl vizează – mai ales cinci încălcări ale legislaţiei privind spionajul – dar a fost achitat de cea mai gravă acuzaţie, cea legată de conspiraţie cu inamicul.

 

În cadrul unei audieri desfăşurate marţi pentru a-i stabili pedeapsa, judecătoarea Denise Lind a considerat că ‘anumite acuzaţii se repetă în ceea ce priveşte sentinţa’ şi a dispus dizolvarea acestora, a afirmat, într-un comunicat, US Army, fără a preciza despre ce capete de acuzare este vorba.

 

Bradley Manning, care a recunoscut că a transmis circa 700.000 de documente diplomatice şi militare site-ului de internet WikiLeaks, riscă drept urmare un total de 90 de ani de închisoare pentru acuzaţii de spionaj, de fraudă informatică, de furt de informaţii de la guvernul american şi de insubordonare în armată. El a pledat vinovat pentru zece dintre aceste capete de acuzare pentru un total de 20 de ani de închisoare.

 

Procesul, care a început în prima parte a lunii iunie la baza Fort Meade, la nord de Washington, este prevăzut să dureze până la 23 august şi va continua în această săptămână cu audierea unor martori de către acuzare şi apărare pentru a definitiva durata pedepsei sale, notează AFP.

Ultimele Articole