Mihai Voican

Pentru a eluda sancţiunile, oligarhii ruși dezactivează sistemele de identificare automată ale iahturilor

home2, oligarhi rusi

Oligarhii ruși încearcă să evite sancțiunile occidentale pentru super-iahturile lor. Prin dezactivarea sistemului de identificare automată (AIS) de la bordul ambarcațiunii, miliardarii împiedică dezvăluirea locației exacte a iahtului, care devine, astfel, „invizibil”, scrie publicația italiană „Il fatto quotidiano”, citată de Rador.

O anchetă a ziarului britanic The Observer a constatat că există cel puțin șase „mega iahturi” atribuibile oligarhilor ruși care, după ce proprietarii lor au fost loviți de sancțiunile de la Londra, „au devenit invizibile” pentru sistemele de localizare, iar experții au raportat o creștere a numărului iahturilor care dezactivează AIS cu intenția probabilă de a evita sancțiunile.

Potrivit celor descoperite în timpul anchetei, printre super-iahturile care de mai bine de o lună au devenit de negăsit se numără ambarcaţiunea Clio de 72 de metri legată de numele industriașului Oleg Deripaska, Galactica Super Nova de 70 de metri legată de oligarhul Vagit Alekperov și Ocean Victory de 140 de metri legată de numele lui Viktor Rashnikov. În întreaga lume există circa 9.300 de super iahturi, pentru o valoare totală de circa 60 de miliarde de euro şi se estimează că aproximativ 10% din aceste ambarcaţiuni ar fi deținute de ruși.

Ultimele Articole