Pentru trei luni: Angajații statului, salarii cu 15,5% mai mici

greva generala, Pogea, Romel Neagu, salariu mediu pe economie

“Vom lăsa la latitudinea ordonatorilor principali de credite să ia măsurile corespunzătoare în contextul legal de care beneficiem, astfel încât ajustarea acestor cheltuieli cu 15,5%, în medie, pe lună să se poată face. Am găsit, cred, soluţia legală”, a explicat ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, la finele şedinţei de Guvern de sâmbătă.

Măsura, care ar urma să genereze economii la fondul de salarii în sectorul public de 1,5 miliarde de lei, a stârnit nemulţumirea tuturor bugetarilor, care se plâng că, în esenţă, statul le cere să muncească mai mult, să acopere şi ore suplimentare, dar pe bani mai puţini.

Magistraţii, poliţişii, profesorii, medicii sau funcţionarii publici resping soluţia propusă de Guvern şi ameninţă cu proteste şi grevă generală în perioada următoare.

“Trimiterea angajaţilor în concediu se poate face în instituţiile unde gradul de ocupare este de 95-100%, dar ce se întâmplă acolo unde doar 60% din posturi sunt ocupate şi se efectuează ore suplimentare? În cazul în care se recurge la această modalitate, vom declanşa greva generală de zece zile, atât cât vrea Guvernul să ne trimită în concediu, timp în care vom bloca total activitatea în toată administraţia publică locală”, a spus pentru Business Standard preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie (FNSA), Romel Neagu.

Primul pas pentru reducerea cheltuielilor cu personalul a fost făcut de membrii Cabinetului, care au renunţat voluntar la 20% din salariu, ceea ce va duce la o economie de circa 90.000 de lei. Vacanţa neplătită nu este însă singura măsură prin care statul încearcă să atragă cât mai multe fonduri la bugetul de stat.

Proiectul de lege privind reducerea cheltuielilor în sectorul bugetar, luat în calcul la asumarea răspunderii, mai prevede interzicerea cumulului pensie-salariu în situaţiile în care suma lunară depăşeşte salariul mediu pe economie, desfiinţarea unor autorităţi şi instituţii publice, precum şi virarea către bugetul de stat a veniturilor obţinute de instituţiile finanţate din venituri proprii.