Potrivit sursei citate, zece membri ai grupului infracţional urmează să fie audiaţi în vederea luării măsurilor legale ce se impun.
„Din cercetările efectuate s-a stabilit că, în perioada 2011 – 2013, membrii grupului ofereau împrumuturi cu camătă, după care exercitau acte de ameninţare şi violenţă pentru deposedarea de bunuri şi de firme, cauzând un prejudiciu de aproximativ 300.000 euro”, se arată în comunicatul IGPR.
Până în prezent au fost identificate 20 de părţi vătămate, persoane fizice şi administratori de societăţi comerciale, toţi din judeţul Teleorman.
„10 membri ai grupului infracţional, cu vârste între 25 şi 40 de ani, au fost conduşi la sediul DIICOT’ – Biroul Teritorial Teleorman pentru audieri şi luarea măsurilor legale ce se impun”, informează Poliţia Română.
Percheziţiile au fost efectuate în oraşul Videle, în comuna Bragadiru, precum şi în municipiul Bucureşti de către poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Teleorman şi procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Teleorman, cu sprijinul poliţiştilor BCCO Bucureşti şi al jandarmilor de la Brigada Mobilă de Intervenţie ‘Vlad Ţepeş” Bucureşti.
Persoanele sunt sunt suspectate de anchetatori de comiterea unor infracţiuni de cămătărie, şantaj şi alte infracţiuni conexe, comise cu violenţă.