Mucenic Ioana

Percheziţii privind contracte ilegale de achiziţii publice de peste 2,2 mil. euro

achizitii publice, percheziții

Poliţia Capitalei – Serviciul de Investigare a Fraudelor, cu sprijinul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii, pune în executare 14 autorizaţii de percheziţie şi 13 mandate de aducere în Bucureşti şi în judeţul Maramureş.

 

Acţiunea poliţiştilor bucureşteni este coordonată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 şi este sprijinită de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Maramureş.

 

Percheziţiile au fost dispuse în urma cercetărilor efectuate de ofiţerii de investigare a fraudelor de la Poliţia Capitalei, într-un dosar penal ce priveşte săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată şi instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată.

 

În cadrul acestui dosar sunt cercetaţi nouă învinuiţi. O parte din persoanele cercetate au obţinut contracte de achiziţii publice în valoare de peste 2,2 milioane de euro, fără a fi respectate prevederile legale.

 

Contractele au fost obţinute cu sprijinul unor funcţionari care lucrează într-o instituţie publică, în perioada august – septembrie.