Ilie Ioniţă, dezvoltatorul care a construit blocul incendiat, a mai ridicat două şi pe Şoseaua Sălaj. Iniţial a făcut unul, la doi metri de casa unor cunoştinţe. A scos locuinţele la vânzare, cu o medie de 35 de mii de euro bucata. Le-a dat pe toate. Majoritatea pe sistemul rate la dezvoltator. La câteva luni distanţă şi-a pedepsit toţi clienţii şi i-a condamnat să locuiască într-o bombă cu ceas: la doar o jumătate de metru distanţă de bloc, a construit un altul. Pare ireal, dar se întâmplă în Bucureşti, România. Din gangul format între cele două blocuri se văd balcoane de pe care poţi deschide lejer fereastrele blocului vecin.
Câteva apartamente sunt atât de apropiate de zidul casei cunoştinţelor sale, încât atunci când ies pe balcoane sau la ferestre văd doar zidul şi atât. Despre situaţie, locatara casei şi totodată apropiată dezvoltatorului spune sec:
– Când iese pe balcon, aici, ce vede?
– Casa.
– Păi şi Primăria ce zice?
– Păi ştiu eu. Primăria? Ştiu că are autorizaţie aici. Toată lumea are acte.
– Şi oamenii ăştia când ies pe balcon şi văd peretele casei dumneavoastră?
– Întrebaţi-i pe ei! Că ei au cumpărat, nu?
– Omul iese pe balcon şi vede doar zidul casei dumneavoastră. Toată viaţa!
– Cui i-a convenit să ia aşa.
În pofida confortului, a peisajului şi a pericolului, investitorul a găsit clienţi. Tot cu rate la dezvoltator i-a convins. Din pereţii exteriori ies însă cabluri electrice legate artizanal. O proprietară susţine că aceste cabluri sunt racordate la casa apropiaţilor lui Ilie Ioniţă. Şi că locatarii nu primesc facturi individuale, ci plătesc lunar curentul consumat laolaltă cu ratele: direct la dezvoltator. De teamă însă, femeia ne-a cerut să-i protejăm identitatea.
Problema nu-i singulară. Păcăleala dezvoltatorilor este la modă. Blocurile noi sunt înghesuite unul într-altul. În Popeşti Leordeni, multe drumuri aşteaptă asfaltul şi zeci de blocuri se oglindesc în bălţi. O familie care locuieşte într-un demisol, reclamă:
„Cea mai mare păcăleală… că nu sunt mijloace de transport. Uitaţi, apropierea asta dintre blocuri. Se ceartă dânşii sau plâng copiii sau nu ştiu ce… se aude fără discuţie. Plus de asta, canalizarea lasă de dorit. Au fost ploile torenţiale când am venit cu apa până la genunchi”.
La doi paşi de blocul lor, pe Amurgului, Primăria i-a permis unui dezvoltator să ridice un bloc… chiar lângă stâlpul de înaltă tensiune. Nu e un caz izolat. Imediat după IMGB, în zona industrială dinspre şoseaua de centură, un alt dezvoltator pregăteşte un bloc de locuinţe lângă un alt stâlp de înaltă tensiune.
În fotografiile de prezentare a viitorului „residence”, stâlpul nu e. A dispărut prin Photoshop. El însă există şi va rămâne pe loc, cu toate radiaţiile sale. În opinia medicilor, persoana care locuieşte în apropierea firelor de înaltă tensiune este predispusă la tulburări psihice, neurologice şi chiar leucemie.