Mihai Barsan

Peste 1.700 de şcoli au fost închise şi peste 1.500 comasate, în 2007-2011

funeriu, mandat, scoli

„Vreau să demontez un alt neadevăr legat de sistemul de învăţământ: apocalipsa şcolilor închise. Când spunem şcoli închise, ne imaginăm copii care fac zeci de kilometri pe jos, în zăpadă, viscol şi ger, pentru că nemernicul de ministru le-a închis şcoala. Şi acest lucru, dacă ar fi adevărat, ar fi, într-adevăr, groaznic. Realitatea este alta. Şcolile se închid pentru că nu mai sunt copii, nu pentru că e nemernic primarul şi nici prin decizia ministrului”, a explicat consilierul prezidenţial Daniel Funeriu, într-un comunicat.

 

Potrivit Funeriu, o şcoală (unitate de învăţământ) cu personalitate juridică are arondate mai multe clădiri, în România fiind, în prezent, 6.542 astfel de unităţi.

 

„În foarte multe cazuri, mai ales în mediul rural, clădirile pot fi la distanţe semnificative unele de altele, caz în care aceastea se numesc structuri arondate. Astăzi, sunt în România 13.918 structuri arondate şcolilor cu personalitate juridică”, precizează fostul ministru.

 

Funeriu explică faptul că închiderea efectivă a unei clădiri înseamnă, în termeni tehnici, ”desfiinţarea unei structuri arondate” sau „unirea administrativă” a două şcoli, fără ca vreo clădire să fie fizic închisă, ceea ce se numeşte „comasare administrativă”. În fapt, spune consilierul prezidenţial, se desfiinţează personalitatea juridică a unei şcoli prin fuziune cu alta, exact cum două firme ar putea să fuzioneze.

 

Daniel Funeriu a explicat că desfiinţarea unor structuri arondate şcolilor a fost urmarea scăderii numărului de copii. Altfel spus, spaţiile respective au fost închise pentru că nu avea cine să înveţe în ele.

 

„Dacă nu s-ar închide aceste clădiri, copiii ar învăţa în clădiri insalubre, cu personal didactic, de obicei, necalificat şi probabil la simultan. Prin transportul elevilor la şcoala de centru de comună, copiii ajung într-o clădire renovată, nu mai învaţă la simultan, iar cadrele didactice sunt calificate. (…) În covârşitoarea majoritate a clădirilor închise învăţau mai puţin de 15 de elevi”, mai spune Funeriu.

 

Consilierul prezidenţial a detaliat situaţia clădirilor închise în perioada 2007-2011, precizând ministrul cu cel mai mare număr de unităţi de acest fel a fost Ecaterina Andronescu.

 

Astfel, potrivit lui Funeriu, în mandatul lui Cristian Adomniţei (2007, 2008) au fost închise 326 de clădiri, în cele ale Ecaterinei Andronescu (2009, 2012) – 776, iar în al său (2010, 2011) – 679.

 

„În concluzie, ministrul cu cel mai mare număr de şcoli închise la activ este Ecaterina Andronescu, cu 776 de clădiri. Nu critic acest lucru, şcolile unde nu mai sunt elevi trebuie închise. Critic însă demagogia perfidă a celor care plâng la televizor, scriu în programe de guvernare că «redeschid şcoli», îi fac cu ou şi cu oţet pe alţii, iar atunci când sunt miniştri fac exact acelaşi lucru”, spune Funeriu.

 

Fostrul ministru mai spune, în acelaşi context, că şcolile se comasează, de obicei, pentru că nu se justifică să fie plăteşti doi directori, două secretare, doi contabili, doi sau patru directori adjuncţi, pe scurt, două rânduri de personal administrativ.

 

În schimb, mai arată Funeriu, închiderea structurilor arondate aduce economii la buget, pentru că statul finanţează numărul de elevi, şi nu numărul de clădiri. „Chiar dacă se închide o structură cu 10 elevi, banii aferenţi vor merge la noua lor şcoală, deci nu sunt economii. Închizând o şcoală cu 10 copii şi transportând aceşti copii la şcoli mai bune, este crescută oportunitatea educaţională a elevilor”, arată Funeriu.

 

Potrivit comunicatului, în acelaşi interval, au fost realizate şi comasări, cele mai multe în mandatul lui Funeriu (1.031), urmat de Andronescu (427) şi Adomniţei (76).

 

„Astfel, în mandatul meu, au fost comasate 1.031 de şcoli ,am economisit anual, fără ca elevii să fie afectaţi , minimum 85 de milioane de lei, adică dublu faţă de cât a costat mobilierului pentru clasa pregătitoare şi echivalentul unei creşteri de 175 de lei a salariului lunar al fiecărui învăţător. Îmi asum sută la sută economia de 85 de milioane de lei pe care am realizat-o reducând funcţiile de conducere din învăţământ”, a mai spus Funeriu.

Ultimele Articole