Mihai Barsan

Peste 10 localităţi rurale din Sălaj, afectate de inundaţii

inundații, localităţi, Sălaj

Conform precizărilor făcute marţi de Oana Ciobanu, purtător de cuvânt al Instituţiei Prefectului, la nivelul judeţului au fost inundate circa 100 de hectare de teren arabil şi 18 hectare păşuni şi fâneţe, un magazin sătesc, o casă şi şase anexe gospodăreşti, 11 podeţe fiind colmatate. Ploile abundente au dus şi la afectarea unor porţiuni de drumuri judeţene şi comunale.

Comunele afectare de inundaţii sunt: Boghiş, Crasna, Horoatu Crasnei, Cizer, Plopiş, Cristolţ şi Sălăţig. În aceste comune precipitaţiile au provocat revărsări ale unor cursuri de apă, scurgeri de pe versanţi şi alunecări de teren.

„Situaţia se monitorizează pe tot arealul comunelor din judeţ, menţinându-se contact permanent cu primarii din unităţile administrativ-teritoriale în vederea gestionării eficiente şi operative a oricăror situaţii de urgenţă apărute”, a adăugat sursa citată.

Ultimele Articole