„Vedeta” proiectului a fost Tarom, aceasta fiind compania pentru care s-au primit cele mai multe CV-uri în prima etapă a proiectului.
La finele săptămânii trecute, Ovidiu Silaghi, ministrul transporturilor, a anunţat că s-a încheiat procedura de selecţie a viitorilor membri ai consiliilor de administraţie şi a potenţialilor directori generali pentru cinci companii: Tarom, CFR Infrastructură, CFR Călători, compania de drumuri şi autostrăzi CNADNR şi Compania Naţională de Aeroporturi Bucureşti. Astfel, consultanţii de la PwC, head-hunterul George Butunoiu şi avocaţii de la David&Baiaş au transmis ministerului o listă scurtă cu 177 de candidaţi care vor să obţină un post de membru în consiliul de administraţie sau, eventual, unul de CEO în cadrul acestor companii, potrivit unor surse apropiate proiectului.
Iniţial, aceste cinci companii ar fi trebuit să aibă în total 29 de posturi de membri în consiliile de administraţie, însă în prezent se discută despre o majorare a numărului de manageri din componenţa CA-urilor din aceste companii până la 7 – 9 membri de fiecare (adică între 40 şi 50 de manageri noi recrutaţi), pentru ca acestea „să cuprindă cât mai mulţi manageri profesionişti din privat”.
După ce ministerul va alege membrii consiliilor de administraţie (care pot fi şi alţii în afară de cei aflaţi pe listele scurte ale head-hunterilor dacă cei propuşi nu se potrivesc profilului solicitat), noile CA vor desemna directorii generali ai companiilor, deci procesul de recrutare de CEO pentru aceste companii continuă, consultanţii aşteptând în continuare CV-uri ale candidaţilor.