Iorga Vlad

Peste 20 de persoane au fost reţinute în dosarul falsificatorilor de carduri. La percheziţii s-au găsit arme şi sume mari de bani

carduri, fals, fraudă, furt, procurori

Procurorii şi poliţiştii au descins, joi, la 85 de adrese din Bucureşti şi 16 judeţe, fiind vizate 70 de persoane care ar fi falsificat carduri şi ar fi retras ilegal două milioane de euro din mai multe state, simultan având loc percheziţii în Germania, Marea Britanie, SUA şi Republica Dominicană.

 

În urma percheziţiilor, au fost ridicate un pistol cu gaze de calibrul 9 mm, modificat artizanal, prin înlocuirea ţevii, în armă cu glonţ letală, şi muniţie letală confecţionată artizanal (5 cartuşe cu glonţ de plumb de calibru 9 mm, 27 cartuşe blank), un pistol cu aer comprimat, 52 de laptopuri, 2 routere, 10 tablete, 3 unităţi PC tip desktop, 40 de hard diskuri, 110 telefoane mobile, 259 de dispozitive de stocare a datelor (suporţi optici, stickuri carduri de memorie), 87 de carduri bancare, 16 micro-camere video şi 4 aparate foto.

Au fost identificate două „laboratoare” de confecţionare a echipamentelor tip skimming – contrafacere carduri, dispozitive electronice, circuite electronice, instrumente, unelte şi utilaje mecanice utilizate la confecţionarea/finisarea tastaturilor şi gurilor de bancomat, vopseluri, scheme electronice, plăci decupate în formă de măşti terminale POS (tastatură şi ecran), tastaturi de bancomat, dispozitive tip gură bancomat modificate artizanal, în care au fost implementate circuite electronice în vederea copierii şi transmiterii la distanţă a conţinutului datelor cardurilor bancare.

De asemenea, au mai fost descoperite şi ridicate diferite înscrisuri, acte de proprietate, formulare de transfer rapid de bani, un reportofon, bijuterii, un ceas şi sumele de 20.120 de euro şi 54.550 de lei.

Pentru recuperarea prejudiciului au fost ridicate şapte autoturisme.

 

Potrivit procurorilor, grupările infracţionale sunt constituite din peste o sută de persoane, iar liderii au fost identificaţi ca fiind Constantin Gheară, zis Tică, în vârstă de 53 de ani, Romeo Ursu, zis Boenică, de 45 de ani, Lucian Ghiuri, zis Piticu, de 45 de ani, şi Relu Şerban, de 57 de ani.

„În fapt, se reţine că, sub coordonarea acestora, membrii grupărilor au confecţionat aparatură de skimming, echipamentele fiind ulterior utilizate în vederea copierii datelor de identificare a mijloacelor de plată electronică utilizate la diferite terminale ATM sau POS-uri, aflate pe teritoriile următoarelor state: Germania, Spania, Elveţia, Portugalia, Franţa, Marea Britanie, Ecuador, Columbia, Austria”, a precizat DIICOT.

Datele de identificare copiate erau folosite pentru falsificarea unor mijloace de plată electronică, utilizate ulterior pentru retragerea unor sume substanţiale de bani din Republica Dominicană, SUA, Japonia, Iordania şi Nepal. Grupările infracţionale ar fi produs astfel un prejudiciu estimat la peste două milioane de euro, potrivit sursei citate.

Ultimele Articole