Imobilul de opt etaje Rana Plaza s-a prăbuşit ca un castel din cărţi de joc, miercuri, la ora locală 09.00 (03H00 GMT), la Savar, un oraş de la periferia capitalei. Este vorba despre cel mai grav accident din istoria industrială a acestei ţări care a făcut din sectorul textil pivotul economiei sale.
Vineri dimineaţă, ‘am salvat 45 de persoane, dintre care 41 au fost găsite în acelaşi loc, în viaţă’ printre dărâmăturile etajului al patrulea, a anunţat responsabilul naţional al serviciilor de urgenţă, Ahmed Ali.
‘Am mai localizat 20-25 de persoane într-un alt loc, însă este foarte greu să ajungem la ele. Încă sunt în viaţă’, a adăugat el.
La rândul său, un ofiţer superior de poliţie a făcut cunoscut că noul bilanţ provizoriu s-a înrăutăţit la 272 de morţi, în mare majoritate femei. Bilanţul precedent anunţase 250 de victime.
Catastrofa a relansat polemica în legătură cu securitatea în industria textilă unde se lucrează pentru firme occidentale.
În clădire se aflau, printre altele, cinci ateliere de confecţii care aveau contracte cu firma spaniolă Mango şi cea britanică Primark.
Angajaţii din domeniul textil care lucrau în imobil au sesizat public fisuri în zidurile clădirii, dar conducerea atelierelor a ignorat avertismentele şi le-a cerut să se prezinte la lucru în mod normal a doua zi.
Zeci de mii de angajaţi au intrat joi în grevă, în semn de solidaritate, determinând închiderea a sute de întreprinderi, în timp ce drapelele au fost coborâte în bernă pentru o zi de doliu naţional în memoria victimelor acestui accident.