Punctul maxim a fost atins în dimineaţa zilei de sâmbătă, când circa 2.000 de persoane au format un rând de aproape 600 metri, în jurul orei 10.30, aşteptând să ajungă la racla cu moaştele sfinte. Pelerinii ajunşi vineri seară la Iaşi au avut cel mai mult timp de aşteptat deoarece moaştele au fost scoase din Catedrala Mitropolitană sâmbătă dimineaţă.
Potrivit căpitanului Mihai Cojocariu, duminică, la ora 16.00, câteva sute de persoane formau rândul la Sfânta Parascheva, iar timpul de aşteptare în cazul fiecărui pelerin se ridica la 50 de minute.
Până în prezent au fost înregistrate doar câteva cazuri izolate de persoane care au avut nevoie de îngrijiri medicale, în special din cauza oboselii şi a alimentaţiei necorespunzătoare, conform precizărilor medicilor.
Începând cu ziua de luni, pelerinii vor avea ocazia să se închine şi la moaştele Sfântului Vasile cel Mare, care vor fi depuse alături de moaştele Sfintei Parascheva.
În ziua de 14 octombrie 2009, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată pe esplanada din faţa Catedralei Mitropolitane, pe o scenă special amenajată. La eveniment sunt aşteptaţi numeroşi pelerini, şefii administraţiei locale, politicieni şi preşedintele ţării Traian Băsescu.
Pelerinajul se va încheia pe 15 octombrie.
Moaştele Sfintei Parascheva au fost aduse la Iaşi în iunie 1641, în timpul domniei lui Vasile Lupu. Timp de aproape 250 de ani au fost depuse la Mănăstirea Trei Ierarhi, dar în urma unui incendiu din anul 1888, din care au scăpat neatinse, au fost mutate la Catedrala Mitropolitană.
Moaştele au fost dăruite Iaşiului în semn de recunoştinţă pentru domnitorul Vasile Lupu, care a achitat, în timpul domniei sale, datoriile pe care le aveau patriarhiile din Ierusalim şi Constantinopol la turci.