Ceremonia de întronizare a noului Arhiepiscop de Buzău şi Vrancea, după trecerea la cele sfinte a IPS Epifanie Norocel, a început la ora 12.00, la Catedrala Arhiepiscopală din Buzău, în prezenţa a mii de credincioşi şi sute de preoţi şi înalţi prelaţi, în frunte cu PF Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
La ceremonie au participat şi numeroase oficialităţi din Buzău şi Vrancea, precum şi oameni politici – Cristian Diaconescu, Ecaterina Andronescu, Mircea Geoană, Neculai Onţanu, Eugen Nicolicea, academicianul Constantin Bălăceanu Stolnici, preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan.
Consilierul prezidenţial Cristian Diaconescu a transmis mesajul preşedintelui Traian Băsescu, care i-a adresat IPS Ciprian „un salut călduros” şi felicitări pentru noul statut care implică „o serie de responsabilităţi şi provocări”.
De asemenea, la întronizarea noului Arhiepiscop de Buzău şi Vrancea au luat parte înalţi ierarhi din Turcia, Grecia, Cipru şi Rusia.
IPS Ciprian a afirmat că „acest rang” îl onorează şi îl îndatorează.
„Emoţiile sunt mari atunci când mă gândesc la responsabilităţile pe care le am faţă de enoriaşi, de comunitate. În condiţiile actuale, de criză economică şi probleme sociale grave, oamenii au mai mult ca niciodată nevoie de repere morale. Un rol important în a crea omul contemporan, repere morale îl au cei care păstoresc biserica”, a spus IPS Ciprian, noul Arhiepiscop de Buzău şi Vrancea.
El a adăugat că va milita „pentru continuitate şi pentru dinamizarea vieţii bisericeşti”.
„Voi fi prezent în viaţa preoţilor şi a credincioşilor. Voi colabora cu cei care slujesc poporul. Rog credincioşii să fie alături de mine”, a mai spus IPS Ciprian.
În timpul ceremoniei, trei enoriaşi au avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce li s-a făcut rău.
În 28 februarie, Preasfinţitul Ciprian Câmpineanul, episcop vicar patriarhal, a fost ales, de către Sinodul Bisericii Ortodoxe Române, cu majoritate de voturi, în funcţia de Arhiepiscop al Buzăului şi Vrancei.
Scaunul arhiepiscopal de la Buzău a rămas vacacant după decesul Înaltpreasfinţitului Părinte Epifanie, în 7 ianuarie 2013.
Ciprian Câmpineanul s-a născut la Suhuleţ, în judeţul Iaşi, la 19 aprilie 1965.
În anul 1987 a absolvit Seminarul Teologic din Buzău, iar în 1992 a devenit licenţiat al Facultăţii de Teologie Ortodoxă Bucureşti. Studiile doctorale în teologie le-a urmat la Universitatea Aristotelica, Tesalonic, Grecia, obţinând titlul de doctor în anul 1997. Între anii 1998 -1999 a urmat la Bari, Italia, Studii de bizantinologie şi ecumenism.
În 1992 a intrat în monahism la mănăstirea Crasna, judeţul Prahova.
În 2000 a fost hirotonit ieromonah, iar în iulie 2002, a fost ales episcop-vicar patriarhal, fiind hirotonit arhiereu la 22 septembrie 2002. PS Ciprian Câmpineanul a coordonat Cancelaria Sfântului Sinod şi sectoarele Relaţii Bisericeşti şi Interreligioase, Comunităţi Externe şi Social- Filantropic.
Din anul 2009 a fost secretarul Sfântului Sinod al BOR. PS Ciprian