ANOFM informează, într-un răspuns solicitat de agenţia MEDIAFAX, că în perioada 1 iunie – 30 septembrie 2012 s-au înregistrat în evidenţele agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă 65.105 absolvenţi, astfel: 1.595 în iunie, 32.605 în iulie, 20.127 în august şi 10.778 în septembrie.
Instituţia citată nu poate transmite câţi dintre absolvenţii înregistraţi ca şomeri nu au luat bacalaureatul, făcând în schimb precizarea că în evidenţele sale nu sunt evidenţiaţi absolvenţii cu sau fără diplomă de bacalaureat, distincţia referitoare la diploma obţinută realizându-se în cazul absolvenţilor cu studii superioare.
„Prin absolvent al unei instituţii de învăţământ se întelege persoana care a obţinut o diplomă sau un certificat de studii, în condiţiile legii, în una dintre instituţiile de învăţământ gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat ori particular, autorizat sau acreditat în condiţiile legii”, se arată în răspunsul transmis.
Absolvenţii pot beneficia de indemnizaţie de şomaj dacă fac dovada că în 60 de zile de la data absolvirii nu au reuşit sau nu au putut să se încadreze în muncă şi demonstrează, de asemenea, că s-au înregistrat la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene sau la cea a municipiului Bucureşti ori la alţi furnizori de servicii specializate pentru stimularea ocupării forţei de muncă.
Din numărul total de absolvenţi care au solicitat indemnizaţie de şomaj în iunie, 54 au terminat şcoli de ucenici, 187 au absolvit studii superioare (opt dintre ei neavând însă diplomă de licenţă), 935 au finalizat o formă de învăţământ de specialitate, 188 – liceu teoretic, trei – şcoala de maiştri, 11 finalizaseră şcoala generală, nouă – o şcoală postliceală, 198 – şcoală profesională, iar o persoană nu a terminat nici măcar opt clase.
Judeţele care au înregistrat cel mai mare număr de solicitări pentru indemnizaţie sunt Harghita (139), Sibiu (111), Argeş (107), Olt (95), Teleorman (93), Bacău (87), Galaţi (85) şi Prahova (71).
Judeţele cu cele mai puţine solicitări pentru înregistrarea absolvenţilor în evidenţele agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă sunt Mehedinţi (o persoană), Covasna (două), Vaslui şi Caraş-Severin (câte trei), Giurgiu şi Alba (câte şase), Ialomiţa (opt),Timiş şi Bihor (câte nouă).
În luna iulie, la nivel naţional, au solicitat indemnizaţie de şomaj 90 de persoane care au absolvit un colegiu, 152 – o şcoală de ucenici, 47 – o formă de învăţământ special, 3.332 de absolvenţi de studii superioare (123 dintre aceştia, fără licenţă), 22.353 de absolvenţi de liceu de specialitate, 5.817 – de liceu teoretic, 168 au absolvit o şcoală de maiştri, 84 – şcoala generală, 167 – şcoala postliceală, 249 – şcoala profesională şi şapte persoane care nu finalizaseră opt clase.
Judeţele care au înregistrat cel mai mare număr de solicitări în iulie sunt Olt (1.468), Vâlcea (1.459), Dâmboviţa (1.360), Bucureşti (1.313), Harghita (1.297), Prahova (1.253), Teleorman (1.217), Bacău (1.159), Bihor (1.145) şi Iaşi (1.072).
Judeţele cu cele mai puţine solicitări pentru înregistrarea absolvenţilor în evidenţele agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă sunt Ilfov (156), Timiş (159), Brăila (259), Satu Mare (334), Tulcea (342) şi Ialomiţa (393).
În august, dintre cei 20.127 de solicitanţi de indemnizaţie de şomaj, 44 erau absolvenţi de colegiu, 126 – de învăţământ de ucenici, 43 – de învăţământ special, 6.471 – de învăţământ superior (din care 126 nu aveau licenţă), 9.910 – de liceu de specialitate, 2.191 – de liceu teoretic, 59 – de şcoli de maiştri, 69 – de şcoală generală, 836 – de şcoală postliceală, 213 – de şcoală profesională şi 37 de şcoală specială.
Judeţele care au înregistrat cel mai mare număr de solicitări în august sunt Dolj (1.307), Argeş (954), Suceava (777), Prahova (776), Neamţ (774) şi Bihor (761).
Tot în august, cele mai puţine solicitări pentru înregistrarea absolvenţilor în evidenţele agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă au fost înregistrate în Călăraşi (119), Tulcea (162), Arad (198), Buzău (206), Ilfov (210), Vrancea (244) şi Ialomiţa (281).
În septembrie, agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă au înregistrat 10.778 de solicitări de la absolvenţi. Dintre aceştia, 14 absolviseră colegiu, 69 – şcoli de ucenici, 20 – o formă de învăţământ special, 2.648 – studii superioare, 5.325 – liceu de specialitate, 888 – liceu teoretic, 27 – şcoală de maiştri, 36 – şcoala generală, 1.646 – şcoala postliceală, 62 – şcoala profesională şi patru – şcoală specială.
Judeţele cu cele mai multe solicitări în septembrie sunt Suceava (554), Prahova (539), Dolj (409), Iaşi (398), Bucureşti (386), şi Galaţi (373).
Cele mai puţine solicitări pentru înregistrarea absolvenţilor în evidenţele agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă au fost înregistrate, în septembrie, în Ilfov (53), Satu Mare (71), Călăraşi (82), Covasna (104), Giurgiu (141), Tulcea (143) şi Sălaj (149).
Indemnizaţia de şomaj acordată acestei categorii de persoane se plăteşte timp de şase luni, valoarea ei fiind de 250 de lei, adică 50 la sută din valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare.
Acest drept poate fi solicitat în cel mult 12 luni de la data absolvirii şi se acordă o singură dată pentru fiecare formă de învăţământ absolvită.