Peste 770 de şoferi au rămas fără permis sâmbătă, în urma unei acţiuni a Poliţiei Rutiere

control, permis, Politia Rutiera, soferi

Potrivit unui comunicat remis duminică NewsIn de Poliţia Română, în cursul zilei de sâmbătă, între orele 10.00 şi 20.00, poliţişti de poliţie rutieră şi ordine publică din cadrul tuturor unităţilor teritoriale au organizat o acţiune pentru combaterea neregulilor în trafic, la nivel naţional. Pe toată durata acţiunii, se arată în comunicat, nu a fost înregistrat niciun accident mortal.

În urma acţiunii, la care au participat peste 3.200 poliţişti rutieri şi de ordine publică şi 550 aparate destinate supravegherii traficului rutier şi măsurării vitezei de deplasare a autovehiculelor, au fost constatate 150 de infracţiuni, iar peste 770 de şoferi au rămas fără permis de conducere.

Dintre cele 150 de infracţiuni constatate de poliţişti, 125 vizau regimul circulaţiei pe drumurile publice şi 25 erau de altă natură. Din totalul de 771 de permise suspendate, 242 au fost reţinute pentru depăşiri neregulamentare, 195 pentru depăşirea vitezei de deplasare cu mai mult de 50 de km/oră, 143 pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor care au acest drept, 38 pentru consumul de băuturi alcoolice, 37 pentru nerespectarea culorii roşii a semaforului electric, 15 pentru neacordare prioritate auto şi 101 pentru alte abateri.

„Acţiunea continuă seria activităţilor declanşate la nivel naţional pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră şi reducerea victimizării populaţiei prin accidente de circulaţie”, se arată în comunicat.

Acţiunea poliţiştilor de sâmbătă este exemplificată de cazul unor conducători auto care au depăşit limita legală de viteză. Astfel,pe Autostrada Soarelui, un bărbat a rămas fără permis după ce radarele au arătat că circula cu 215 km/h. De asemenea, pe autostrada A1, un alt şofer a fost prins circulând cu aproape 210 km/h.

Şi în judeţul Arad şoferi care au depăşit cu mult viteza legală au rămas fără permise de conducere. Astfel, un tânăr de 22 de ani circula cu 192 km/h pe un drum naţional, în timp ce un motociclist a fost depistat de radare rulând cu 215 km/h.