„Într-o primă fază, vor intra în acest proiect cinci primării, atât din Capitală, cât şi din ţară”, a spus Valerian Vreme, fără a specifica exact despre ce primării este vorba.
Totodată, ministrul Comunicaţiilor a precizat că proiectul eRomânia va fi activ în şase luni.
Valerian Vreme a participat joi la relansarea Bibliotecii Naţionale de Programe (BNP), care are ca scop colectarea şi administrarea informaţiilor despre produsele program utilizate în instituţiile statului.
Ministerul Comunicaţiilor anunţase încă din 29 decembrie 2010 că a finalizat implementarea pe serverele proprii a SNEPTI, acesta fiind complet funcţional şi pregătit pentru înregistrarea instituţiilor publice.
Prin acest proiect, cetăţenii aflaţi în altă zonă sau în altă ţară decât localitatea de domiciliu vor putea să-şi plătească taxele şi impozitele aferente prin cardul bancar, folosind sistemul naţional electronic de plată.
MCSI facea atunci precizarea că este pentru prima dată când România are un Sistem naţional electronic de plată online a taxelor şi impozitelor, sistem care poate fi accesat la adresa de Internet www.ghiseul.ro, acesta fiind 100% operaţional începând cu luna ianuarie 2011.
În cadrul Centrului Naţional de Management pentru Societatea Informaţionlă (CNMSI), instituţie subordonată MCSI, s-a constituit, prin ordin de minstru, un departament care se va ocupa de migrarea, respectiv înrolarea instituţiilor publice în sistem.
Instituţiile publice care desfăşoară activităţi de încasare a taxelor şi impozitelor au obligaţia să se înregistreze în SNEPTI conform calendarului din HG nr.1235 privind aprobarea realizării Sistemului naţional electronic de plată online a taxelor şi impozitelor, respectând trei etape.
Astfel, prima etapă prevede înregistrarea municipiilor reşedinţă de judeţ şi a municipiilor/oraşelor cu populaţie mai mare de 150.000 locuitori în termen de şapte luni de la intrarea în vigoare a hotărârii, iar cea de-a doa etapă, înregistrarea municipiilor şi oraşelor cu populaţie de până la 150.000 locuitori în termen de cinci luni de la finalizarea primei etape, dar nu mai târziu de un an de la data intrării în vigoare hotărârii.
Totodată, etapa a treia prevede înregistrarea comunelor şi a instituţiilor publice nevizate de primele două etape, în termen de şase luni de la încheierea celei de-a doua etape, dar nu mai târziu de 18 luni de la data intrării în vigoare a hotărârii.
„În cazul în care o instituţie publică îşi exprimă intenţia de a se înregistra mai repede în sistem, există posibilitatea ca, de comun acord cu MCSI, procedurile de înregistrare să fie accelerate”, spuneau în decembrie oficialii MCSI.