De asemenea, 82% dintre români spun că Dobânda Anuală Efectivă (DAE) este cel mai important indicator în funcţie de care îşi bazează deciziile atunci când vine vorba de a lua un împrumut.
„DAE este un tip de treabă, dar închis în el şi cam schimbător. Cheia utilizării DAE este calcularea lui pentru aceleaşi condiţii de sumă, perioadă de rambursare, periodicitate a plăţilor, tip de dobândă, întrucât valoarea DAE diferă sensibil în funcţie de aceste variabile. De exemplu, considerând că toate celelalte caracteristici sunt aceleaşi, cu cât perioada de rambursare este mai scurtă, cu atât DAE este mai mare. Însă asta nu înseamnă neapărat că şi suma totală de plată este mai mare. Important este să folosim DAE pentru a compara mere cu mere, adică împrumuturi cu caracteristici similare”, a explicat prof. univ. dr. Moisa Altar, în cadrul unei dezbateri organizate de Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor (APC) din România.
Acesta susţine că majoritatea românilor au concepţia falsă că DAE reprezintă simpla adunare procentuală a tuturor costurilor unui credit.
APC România a anunţat lansarea noului instrument online de informare şi educaţie financiară – www.TotulDespreDAE.ro., ca parte a programului naţional de educaţie financiară „Bugetul Familiei”.
Noul portal TotulDespreDAE.ro le propune consumatorilor o serie de filme explicative, infografice despre credite, ştiri despre modificări de norme şi indici, definiţii ale celor mai importanţi termeni financiari, precum şi exemple de calcul al DAE în diverse circumstanţe. De asemenea, în cadrul platformei online poate fi accesat singurul calculator automat de DAE din România, care ia în considerare factori suplimentari, precum frecvenţa plăţilor.