Sorin Simon

Petrom: Perspectivele macro rămân favorabile. Salariile şi consumul pot creşte, dar sunt şi riscuri

Consum, OMV, perspective, Petrom, salarii

„Perspectivele macroeconomice ale României rămân favorabile pentru moment, PIB-ul fiind de aşteptat să crească în acest an cu 1,5%. Conform perspectivelor economice, salariile nominale ar trebui să înregistreze o creştere progresivă, odata cu diminuarea riscurilor privind fluxul de numerar al companiilor. Acest lucru ar trebui să conducă la redresarea treptată a consumului intern spre sfârşitul anului”, arată Petrom în raportul privind rezultatele semestriale ale companiei.

Cu toate acestea, riscurile generate de criza datoriei suverane în ţările din zona euro ar putea condiţiona ritmul şi forţa revigorării economice, astfel că este necesară continuarea reformelor structurale pentru consolidarea economiei, atenţionează cea mai mare companie din România.

Profitul net al grupului Petrom a urcat în primul semestru cu 14%, la 1,744 miliarde lei (417 milioane euro), iar vânzările au avansat cu 23%, la 10,271 miliarde lei (2,457 miliarde euro), datorită preţului favorabil al ţiţeiului şi revenirii cererii de carburanţi şi gaze naturale.

Compania OMV Petrom, listată la BVB, este controlată de grupul austriac de petrol şi gaze OMV, care deţine 51,01% din acţiuni. Printre ceilalţi acţionari se numără Ministerul Economiei, cu 20,63% din titluri, şi Fondul Proprietatea (FP) – 20,11%.

Ultimele Articole