Cifra de afaceri a scăzut cu 10% în ultimul trimestru din 2009 faţă de acelaşi trimestru din 2008, la 3,38 mld. lei. Cifra de afaceri a celei mai mari companii româneşti a scăzut cu 23% în 2009, faţă de 2008, la 12,84 miliarde lei.
Conducerea Petrom propune nedistribuirea de dividende pe 2009.
Anul trecut, Petrom a redus volumul investiţiilor cu 35% faţă de 2008, la 4,14 mld lei. Numărul de angajaţi ai Petrom s-a redus cu 18% pe parcursul anului 2009, la 27.500.
„În pofida condiţiilor economice nefavorabile, 2009 a marcat încheierea cu succes a unor etape importante. Pe masură ce piaţa gazelor şi a carburanţilor a continuat să se deterioreze în 2009, am acţionat prompt, ajustând corespunzător lanţul nostru valoric şi revizuind în mod adecvat strategia în activitatea de rafinare şi de produse chimice. Prin urmare, am decis ca activitatile de la Arpechim şi Doljchim să fie operaţionale doar în funcţie de necesităţi şi să finalizăm formalităţile legate de închiderea combinatului Doljchim, înainte de sfârşitul anului 2010. Vom continua să ne concentram pe masurile de eficientizare şi restructurare, apelând, în acelaşi timp, la noi surse de finanţare, pentru a menţine o afacere durabila si a ne atinge potentialul de crestere”, a declarat Mariana Gheorghe, CEO Petrom, în comunicatul emis de companie.
OMV a obţinut un profit operaţional de 354 milioane euro, în trimestrul al patrulea din 2009.
Citeşte şi rezultatele companiei Petrom din primul semestru şi trimestrul al treilea