Sorin Axinte

Petrom si ExxonMobil au descoperit gaze naturale in perimetrul Neptun din Marea Neagra

gaze naturale, Marea Neagra, Petrom

„Acest fapt este incurajator, insa este prea devreme in procesul de explorare si evaluare a datelor pentru a specula daca se vor dovedi comerciale sau nu”, se mentioneaza in comunicat.

Sonda Domino -1 este situata in blocul Neptun, la 170 kilometri de tarm, in ape cu adancimea de aproximativ 1.000  de metri si este forata cu tehnologie de ultima generatie. Operatiunile de foraj au inceput la sfarsitul anului 2011 si se desfasoara in continuare. Se estimeaza ca adancimea totala a sondei va fi de peste 3.000 de metri sub nivelul marii.

Perimetrul Neptun are aproximativ 9.900 km2 in ape cu o adancime ce variaza intre 50 si 1.700 m. In noiembrie 2008, ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited si Petrom au semnat un acord prin care ExxonMobil a achizitionat o participatie de 50% in zona de mare adancime a perimetrului Neptun. In perioada 2009-2010 Petrom si ExxonMobil au achizitionat date pentru peste 3.000 km2 din cadrul perimetrului Neptun, cu ajutorul tehnologiei seismice 3D. 

Deepwater Champion a fost construit in Coreea de Sud si a fost proiectat special pentru un acces facil in si din Marea Neagra. Deepwater Champion este o nava de foraj marin cu coca dubla care poate opera in medii moderate si pana la adancimi de 3.000 de metri. Nava a fost construita in 2011 de catre Hyundai Heavy Industries, Coreea de Sud.

Nava Deepwater Champion  este capabila sa sa opereze pana la adancimi de 3.000 de metri (adancime ce poate fi extinsa pana la 3.600 m) si poate fora pana la adancimi de 12.191 m.

Nava masoara 229 metri in lungime si 36 de metri in latime si este propulsata de un motor principal de 60.346 Cai Putere (45 MW). 

Nava are si un helipad de 22.2 m x 22.2 m care permite aterizarea de elicoptere Sikorsky S61N si elicoptere S92A.
Condiitile de operare:

  • – Viteza maxima a vantului: 48,8 noduri
  • – Inaltimea maxima a valurilor: 6 m

Conditii de navigare pe furtuna:

  • – Viteza maxima a vantului: 100 noduri
  • – Inaltimea maxima a valurilor: 13 m

Ultimele Articole