Senatorul Petru Filip a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că şi el a fost invitat la întâlnirea cu grupul de parlamentari din judeţele Bihor, Sălaj şi Hajdu Bihar (Ungaria) şi preşedinţii Consiliilor Judeţene Bihor şi Sălaj, de la Suplacu de Barcău, care au semnat, joi, o declaraţie comună prin care solicită guvernelor de la Bucureşti şi de la Budapesta să accelereze lucrările la Autostrada Transilvania pe tronsonul 3 C, care parcurge judeţele Bihor şi Sălaj, însă nu a putut onora invitaţia, întrucât a fost prezent la întâlnirea Asociaţiei Municipiilor din România.
Totuşi, Filip, care este şi vicepreşedintele Senatului, a afirmat că lucrările la autostradă sunt o prioritate, mai ales că „este un subiect important pentru dezvoltarea Transilvaniei”.
„Este evident că pentru Bihor şi pentru celelalte judeţe finalizarea acestei autostrăzi este un lucru absolut important şi sunt convins că atât eu, cât şi ceilalţi colegi parlamentari vom face demersuri pentru aceasta”, a declarat senatorul.
Filip a spus însă că demersurile legate de finanţarea şi finalizarea lucrărilor la autostradă vor fi „foarte dificile”, deoarece o „mare problemă” este contractul încheiat de Guvernul Năstase cu firma Bechtel, care execută lucrările la autostradă.
„Marea problemă a acestui contract cu Bechtel, de care s-a vorbit atâta vreme, şi care s-a făcut printr-o Ordonanţă de Guvern care s-a transformat într-o lege, este că are un caracter cu totul atipic. Părerea mea este că Guvernul de la vremea respectivă, PSD, mânat de dorinţa de a face cu orice preţ această investiţie, a încălcat foarte mult din ceea ce înseamnă această lege şi cheltuirea banilor publici”, a afirmat Filip.
Senatorul a explicat că, deşi construcţia autostrăzii este un lucru bun pentru români, prin contract statul „este în situaţia ingrată” de a nu putea să facă aproape nicio modificare.
„În primul rând, nu s-au respectat legile europene vizavi de achiziţiile publice, prin încredinţarea directă unui executant care nu aduce finanţare. Finanţarea atostrăzii este făcută de Guvern din bugetul propriu”, a afirmat Filip.
Vicepreşedintele Senatului a spus că acest contract este împotriva statului şi prin penalizările foarte mari pe care trebuie să le plătească în caz de nerespectare a acestuia.
„Majoritatea clauzelor sunt în defavoarea României. Sunt foarte multe ( caluze – n.r.) în care se dă mână liberă antreprenorului şi vor ridica mari probleme de finanţarea lucrărilor în aceste condiţii şi la aceste costuri. Sumele sunt foarte mari şi vor angrena bugetul propriu al Companiei Naţionale de Drumuri şi Autostrăzi. Vom fi puşi în situaţia să forţăm să cheltuim în condiţii total dezavantajoase banii României”, a spus Filip.
Filip a subliniat că va face front comun cu parlamentarii bihoreni pentru ca lucrările la autostradă să continue, menţionând că principala sarcină a parlamentarilor este finalizarea tronsonului Borş-Cluj, care este absolut necesar pentru dezvoltarea economică a acestei zone, dar şi identificarea unor soluţii prin care contractul cu Bechtel să fie analizat din punct de vedere juridic, pentru „reaşezarea contractului”.
El a adăugat că s-ar putea „ca politic” să acuze Gvernul Năstase „de incapacitatea de a gestiona acest contract, de a-l fi făcut prost, în defavoarea statului român”, iar apoi, organele competente să cerceteze circumstanţele în care s-a încheiat acesta.
„Este o piatră de moară legată de picioarele tuturor guvernelor care vor veni, indiferent cine va fi la putere. Statul plăteşte către Bechtel inclusiv nemunca. Prin faptul că nu se lucrează, statul plăteşte”, a spus Filip.
Un grup de parlamentari din Bihor, Sălaj şi Hajdu Bihar (Ungaria), precum şi şefii CJ din cele două judeţe, au semnat, joi, în localitatea bihoreană Suplacu de Barcău, o declaraţie prin care solicită guvernelor de la Bucureşti şi de la Budapesta să accelereze lucrările la Autostrada Transilvania.
Demersul a fost iniţiat de senatorul liberal de Bihor Cornel Popa, căruia i s-au alăturat deputaţii de Bihor Nicolae Jolţa (PNL) şi Adrian Merka (Uniunea Democrată a Cehilor şi Slovacilor din România), deputaţii sălăjeni Mirel Taloş (PNL) şi Seres Denes (UDMR), senatorul Fekete Szabo Andras (UDMR), dar şi deputaţii Vitany Istvan şi Arnoth Sandor (ambii din judeţul Hajdu Bihar).
De asemenea, documentul a fost semnat de preşedintele Cosniliului Judeţean Bihor, Radu Ţîrle, şi de şeful CJ Sălaj, Tiberiu Marc.
În textul declaraţiei, semnatarii arată că „Autostrada Transilvania este un proiect de importanţă majoră pentru dezvoltarea zonei de vest a României şi a zonei de est a Ungariei, dar şi o arteră vitală pentru o legătură civilizată cu Europa”, şi solicită conectarea între Autostrada Transilvania de pe teritoriul României cu Autostrada M4 de pe teritoriul Ungariei.
De asemenea, semnatarii solicită, prin declaraţia care va fi transmisă celor două guverne, „electrificarea sectorului de cale ferată Cluj Napoca – Episcopia Bihor, ca fiind o măsură de bun simţ pentru a fluidiza circulaţia feroviară dintre România şi Ungaria şi, implicit, Europa”.
Semnarea declaraţiei a fost precedată de o întâlnire dintre parlamentarii şi preşedinţii de Consilii Judeţene din Bihor şi Sălaj cu directorul general al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Cluj, Ion Pantelimon, şi cu managerul de proiect al Autostrăzii, Michael Swinford.