Polska Grupa Energetyczna (PGE) este deţinută integral de stat şi emite, în cadrul ofertei, 259,5 milioane de acţiuni, la un preţ indicativ cuprins între 17,5 şi 23 de zloţi (valoare totală între 4,5 şi 6 miliarde zloţi). Oferta este valabilă până în 27 octobrie, potrivit prospectului emisiunii.
Analiştii se aşteaptă ca acţiunile grupului polonez să îşi găsească rapid cumpărători. Oferta publică iniţială este intermediată de Goldman Sachs Group şi UniCredit şi este cea mai mare din Polonia după cea realizată de PKO Bank Polski – cea mai mare bancă poloneză – în 2004, în valoare de 7,9 miliarde zloţi.
PGE are nevoie de fonduri pentru achiziţii şi pentru a înlocui capacitatea învechită de producere de energie electrică, estimând că va trebui să cheltuiască 38,9 miliarde zloţi (peste 9 miliarde euro, la cursul de schimb actual) pentru extingere până în 2012 şi pentru a îndeplini condiţiile de mediu ale UE. Restul de bani ar urma să fie obţinut prin vânzări de obligaţiuni şi păstrarea profitului în companie.
Centrala electrică pe cărbune a PGE de la Belchatow este în prezent cel mai mare poluator din UE, cu emisii de 30,9 milioane de metri cubi de CO2 în 2008. Polonia doreşte, însă, să devină mai puţin dependentă de cărbune, care asigură 95% din electricitatea ţării, cea mai înaltă pondere din UE.
PGE a avut în prima jumătate a acestui an un profit net de 1,79 miliarde zloţi, aproape duble faţă de acelaşi interval din 2008, în condiţiile în care vânzările au sporit cu circa 4%, la 11,1 miliarde zloţi.
Polonia accelerează vânzările de active publice pentru a face rost de fonduri pentru investiţii şi ca să acopere deficitul bugetar, estimat să se dubleze anul viitor. Astfel, guvernul de la Varşovia şi-a propus să obţină anul viitor 36,7 miliarde zloţi din vânzări de active publice pentru a finanţa deficitul bugetar, estimat să urce la 52,2 miliarde zloţi, în condiţiile încetinirii creşterii economice.
În iunie, compania minieră publică Lubelski Wegiel Bogdanka a făcut rost de 528 milioane zloţi tot în cadrul unui IPO. În cadrul acestei oferte, investitorii au ieşit în câştig, în condiţiile în care acţiunile companiei s-au apreciat cu 56% faţă de iunie.
Cea de-a doua companie de utilităţi din Polonia, Tauron Polska Energia (TPE), ar urma să vândă acţiuni anul viitor, iar guvernul de la Varşovia mai are în plan şi vânzarea a 10% din capitalul KGHM Polska Miedz, singurul producător de cupru din ţară, şi încă 10% din PGE.