Cinema 21:9 este primul televizor din lume cu un format propriu ecranelor de cinematograf. Televizoarele LCD clasice fac un compromis in ceea ce priveste vizionarea filmelor, fie prin schimbarea formatului original pentru a incadra imaginea pe ecran – pierzand perspectiva filmarii initiale – fie prin aparitia de benzi negre (letterboxing) in partea de sus şi cea de jos a ecranului. Cinema 21:9 depaseste aceste probleme si reda perfect materialele video filmate in format cinematografic 2.39:1, pentru a oferi privitorilor o experienta vizuala captivanta, fara compromisuri.
Putere de procesare de 500 milioane de pixeli pe secunda
Noul LCD lansat de Philips combina calitatea excelenta a imaginii cu procesorul puternic 2009 Perfect Pixel HD (putere de procesare de 500 milioane de pixeli pe secunda si 2.250 miliarde de culori vii) si tehnologia Ambilight Spectra 3. In completarea pachetului de imagine, Cinema 21:9 este dotat cu ecran Full HD 2560x1080p cu 8,3 milioane de pixeli care garanteaza o imagine extrem de clara si perfect conturata pentru transmisiunile in „high definition”.
Cinema 21:9 poate reda si alte materiale care nu au fost filmate in standardul 21:9, provenind din surse ca transmisii TV, jocuri si DVD-uri deoarece, datorita tehnologiei de auto-formatare, pot fi redimensionate pentru a umple intregul ecran.
Rata de refresh de numai 1 ms
Cinema 21:9 este unul din cele mai rapide LCD-uri disponibile in lume la ora actuala, cu o rata de refresh de numai 1 ms. Chiar si cea mai rapida actiune de pe ecran va fi vizualizata in mod real si natural datorita LCD-ului 200Hz Clear. In plus, optiunea Perfect Contrast poate fi folosita pentru reglarea contrastului la o rata dinamica de 80.000:1. Calitatea imaginii este imbunatatita si cu ajutorul Perfect Natural Motion care asigura deplasarea naturala a obiectelor in miscare pe ecran, eliminand astfel decalajele de imagine ale altor televizoare LCD.
O altă functie remarcabilă a Cinema 21:9 este Net TV, care permite accesul simplu si rapid la internet, prin conexiune Wi-Fi, fiind posibila accesarea unei game largi de site-uri, de pe pagina de start care apare pe ecranul televizorului. Functia Net TV contine website-uri dedicate si adaptate de la partenerii europeni care includ nume de marca precum YouTube, eBay, TomTom, Meteo Group, Netlog, Funspot si MyAlbum, plus o gama de parteneri locali care ofera cele mai populare website-uri din tara. Prin intermediul Net TV, continutul internet este adaptat pentru cea mai buna experienta vizuala pe ecranul TV si poate fi accesat usor cu ajutorul telecomenzii televizorului, fara a fi necesare alte accesorii sau abonamente.
Utilizatorii de aparate HDMI multiple au la dispozitie optiunile de conectivitate ale Cinema 21:9, cu cinci porturi HDMI 1.3a, conexiune Wi-Fi si compatibilitate cu aparate certificate DLNA.
Premiul EISA pentru inovatie europeana in Home Theater 2009-2010: Philips Cinema 21:9
Cinema 21:9 impreuna cu player-ul Philips Blu-ray BDP9100 au fost distinse cu premiul EISA pentru Inovatie in Home Theater, pentru ca impreuna fac posibila o extraordinara experienta cinematografica acasa. Filmele sunt redate in formatul lor original, pe ecranul Full-HD de 56”, cu o imagine si un sunet impecabile oferite de player-ul Philips Blu-ray BDP9100.
Cat costa?
Noul tv lcd Philips Cinema 21:9 se adreseaza unei categorii de public cu venituri peste medie.
Philips Cinema 21:9 impreuna cu Philips Blu-ray BDP9100 costa 16.999 RON.
„Un astfel de produs se adreseaza cinefililor adevarati. Credem ca in multe cazuri va prima pasiunea si astfel alegerea va fi facuta pentru produsul nostru” a declarat pentru Money.ro Ilona Ciauşoiu, Country Manager Philips Romania.
Totusi, oficialul companiei nu a riscat o previziune legata de evolutia vanzarilor pentru noul tv LCD Cinema 21:9.
„Inainte de criza ar fi fost mai simplu sa facem o estimare posibila. Anul trecut in Romania piata produselor high-end reprezenta 3 procente din totalul produselor comercializate din aceasta categorie. Vom avea probabil cifre exacte spre finalul anului” a mai spus Ilona Ciauşoiu.
Royal Philips Electronics NV
Royal Philips Electronics NV, cel mai mare producător de electronice din Europa, a încheiat T2 2009 cu un profit de 44 mil. euro, peste aşteptări, dar sub nivelul de 732 mil. euro, din aceeaşi perioadă din 2008. Compania derulează un proces de disponibilizări ce vizează 6.000 de angajaţi. Ultimele estimări ale Philips arată un nivel al economiilor de peste 600 mil. euro.