Piaţa de netbookuri, pe harta extinderii producătorilor de GPS

GPS, netbook, piaţa de PC-uri

Criza economică a forţat managerii ­să-şi regândească din temelii strategia de piaţă şi a oferit posibilitatea sau a grăbit procesul de extindere pentru unele companii în zone conexe businessului de bază. Potrivit specialiştilor, zona de netbookuri a fost şi în 2009 una dintre cele mai active industrii care a avut parte, în ciuda crizei, de lansări de produse, promoţii permanente în retail, atenţie sporită din partea consumatorilor şi a cercetătorilor pentru producerea de noi modele. Potrivit jucătorilor de pe piaţa de GPS, acesta este şi unul dintre motivele pentru care au abordat piaţa de netbookuri. În plus, segmentul de dispozitive GPS a scăzut anul acesta, în România, cu aproximativ 33%, jucătorii estimând pentru 2009 vânzări de circa 60.000 de unităţi, faţă de 90.000 de unităţi, cât se înregistrau la finele anului trecut, pe fondul scăderii vânzărilor în segmentul auto. Încercările de reorientare sau de completare a portofoliului există mai mult în zona distribuţiei de hardware, mai spun jucătorii, iar odată cu apariţia unor noi tehnologii, pe piaţa de electronice IT au apărut şi noi tendinţe.

Evolio ţinteşte vânzări de 20.000 de unităţi în 2010

În cazul companiei Evolio, înfiinţată în 2007, lansarea pe piaţă a netbookului SmartPad S21 a venit cu o ţintă de vânzări de aproximativ 20.000 de unităţi pentru anul viitor, echivalentul unei cote de piaţă de circa 10%, potrivit oficialilor companiei.

“Scopul nostru este diversificarea gamei de produse. În 2010, ne-am propus lansarea unor noi game de netbookuri Evolio, cu touch­screen şi sistem de navigaţie. Mai mult, vom extinde portofoliul de produse în zona de set-top-box-uri pentru televiziunea de înaltă definiţie, inclusiv IPTV. Deja testăm în piaţă o serie de playere şi receptoare HD”, a declarat pentru Business Standard George Vintilescu, directorul de vânzări la Evolio. Diversificarea gamei de produse este şi strategia prin care compania urmăreşte dublarea cifrei de afaceri în 2010, potrivit oficialilor companiei.

Aceştia nu au precizat însă nivelul vânzărilor estimat pentru acest an, în 2008, businessul companiei ajungând la 10,3 milioane de euro. “Intrăm pe un segment de piaţă care, spre deosebire de alte categorii, se află pe un trend ascendent. Deşi, în acest moment, piaţa este parţial acoperită de alte branduri, sperăm să repetăm succesul obţinut cu sistemele de navigaţie, cu care în nici doi ani de zile am reuşit să obţinem o cotă de 35-40% din sistemele comercializate în România”, mai spune George Vintilescu.

Evoluţia pieţei de netbookuri a atras investiţiile Arobs

Cu o prezenţă de şapte luni pe piaţa net­bookurilor, deşi iniţial s-a remarcat ca un producător de echipamente GPS, Arobs Transilvania are ca ţintă de vânzări pentru acest an aproximativ 1.000 de bucăţi pentru netbookul Smailo EasyPC, a declarat pentru Business Standard Voicu Oprean, directorul general al companiei. “Produsele noastre cheie pe această linie sunt, aşa cum se ştie deja, sistemele de navigaţie. Netbookurile nu fac altceva decât să răspundă altei nevoi atunci când eşti în mişcare, şi anume aceea de a consulta sau de a transmite informaţii în cel mai scurt timp posibil şi cu cele mai puţine resurse”, argumentează Oprean. Întrebat dacă extinderea businessului în această direcţie a fost o mişcare bună mai ales într-un an de criză, oficialul Arobs spune că achiziţia de netbookuri, cel puţin în România abia a luat startul, şi, cu siguranţă, este loc pe piaţă în condiţiile în care informaţiile disponibile vor fi din ce în ce mai multe. “Faptul că netbookurile sunt mult mai portabile, iar tendinţa oamenilor este de a avea acces la internet de oriunde şi oricând, face din aceste dispozitive o alegere ideală”, precizează Oprean.

Mio amână lansarea primului netbook în România

Cu toate acestea, în opinia oficialilor Mio Technology, unul dintre cei mai importanţi jucători de pe piaţa locală de GPS-uri, cu o cotă de aproximativ 50% în acest domeniu în România, momentul lansării unui netbook a fost amânat. Programat iniţial pentru acest an, primul notebook de la Mio va fi lansat şi în România probabil anul viitor, spun oficialii companiei, focusul Mio fiind exclusiv către segmentul de GPS.

Compania a anunţat că noua ţintă de vânzări de echipamente GPS este de 32.000-33.000 de unităţi, în scădere faţă de obiectivul anunţat în luna august, de 35.000 de unităţi. Pe plan local, compania l-a recrutat pe Sergiu Gânscă în poziţia de sales and marketing manager pentru România de la AroBS Transilvania Software, unul dintre cei mai importanţi dezvoltatori de soft­ware pentru aplicaţii mobile şi distribuitori de echipamente GPS. Gânscă este licenţiat în ştiinţe economice şi are o experienţă de zece ani în domeniul vânzărilor.

Potrivit specialiştilor, ca o companie să investească într-un domeniu conex, înseamnă că dispune de o mare flexibilitate şi stabilitate. Aici se adaugă însă condiţia să deţină suficiente resurse financiare, logistice, umane etc., încât să nu pericliteze ceea ce a construit până în momentul de faţă. Pe de altă parte, extinderea înseamnă un flux scăzut al lichidităţilor şi costuri mai mari, companiile fiind nevoite, în cazul în care se confruntă cu probleme financiare, să adopte măsuri care să le asigure o infuzie substanţială de capital.