Piaţa globală de cereale se îndreaptă către prima criză de amploare din 2008

exporturi cereale, pret cereale, pret grau

Chiar după o corecţie de 8 procente la finalul şedinţei de tranzacţionare de vineri, avansul săptămânal rămâne de 6 la sută şi se adaugă unui câştig de aproape 40 la sută, în luna iulie.

Rusia a impus embargou temporar pe exporturile de grâu şi produse derivate, după ce recolta a fost compromisă de caniculă. În partea de vest a ţării, unde predomină culturile de grâu, se înregistrează de mai bine de o lună temperaturi neobişnuit de mari şi secetă. Estimările pentru recolta de grâu în acest an au fost coborâte la 70-75 milioane de tone, faţă de 90 de tone în mod obişnuit. Cele mai pesimiste prognoze indică o producţie de numai 43 de milioane de tone.

 În Ucraina, recolta de grâu se estimează a fi cu 13 la sută sub nivelul din 2009, iar în Europa de Vest, producţia va fi, de asemenea, mult mai mică decât de obicei. În consecinţă, preţul mondial al grâului a crescut cu aproape 40 de procente în iulie. A fost cea mai puternică scumpire, într-o singură lună, din 1970. Experţii caselor de brokeraj se aşteaptă ca grâul să atingă nvelul de 10 dolari pe buşel, un preţ de tranzacţionare nemaiîntâlnit din martie 2008.

 Recordul absolut de 13,45 dolari pe buşel datează din luna februarie a aceluiaşi an. Brokerii avertizează că urmează o săptămână volatilă, în pieţele de mărfuri, în care temerile privind livrările de cereale pentru această iarnă ar putea fi contrabalansate de marcări de profituri din partea investitorilor speculativi.

Ultimele Articole