La mai puţin de 4 kilometri de centrul oraşului Vancouver a fost construit cu mari eforturi Satul Olimpic, care a costat 1 miliard de dolari. După ce jocurile vor pune punct unui nou episod, clădirile vor fi transformate de organizatori în locuinţe de lux, mall-uri şi şcoli. Cea mai mare parte din cele o mie o sută de apartamente ale acestui complex a fost vândută cu cel puţin un an înainte de olimpiadă, la preţul de 700 de mii de dolari.
Apartamentele vor fi recondiţionate şi predate proprietarilor, care se vor putea muta în ele prin septembrie 2010. De asemenea, 150 de apartamente din Millenium Water au fost rezervate de autorităţile oraşului ca locuinţe sociale.
Pe termen scurt, agenţii imobiliari au avut parte de o explozie a preţurilor la chirii. Cel mai scump penthouse din centrul oraşului Vancouver a fost închiriat pentru perioada Jocurilor Olimpice la suma de 500 de mii de dolari canadieni pe lună, în timp ce casele din categoria lux au fost primit oaspeţi pentru 250-300 de mii de dolari.
Şi chiriile pentru locuinţele din clasa business din Downtown, unde se află principalele arene de gheaţă, au crescut de la 2-2.500 la 10-15 mii de dolari pe lună, iar hotelurile din Vancouver au majorat în aceasta perioadă preţul de la 150 de dolari la 800 de dolari camera pe noapte.