„Cred că piaţa va creşte anul acesta în valoare şi eu sper că va creşte şi în unităţi. Mă bazez pe faptul că va continua să crească consumul de suplimente alimentare din segmentul low de preţ, ceea ce nu înseamnă că şi calitatea efectului va fi acelaşi la consumator, însă e un mod normal de orientare către produse ieftine în perioada aceasta. Eu cred că piaţa va depăşi creşterea de anul trecut şi va fi de peste 10% în valoare. De asemenea, investiţiile de marketing şi o acoperire mai bună a pieţei pot să genereze această creştere”, a declarat directorul general pe regiunea sud-est europeană a producătorului ceh de suplimente alimentare Walmark, Cătălin Vicol.
El a adăugat că anul trecut valoarea pieţei de suplimente alimentare a crecut cu 8%, însă consumul efectiv în unităţi a scăzut cu 3%.
„Piaţa a urcat anul trecut în medie cu 8%, vorbind doar despre vânzările prin farmacii, acesta fiind singurul canal care se monitorizează, însă a avut o scădere de 3% în unităţi. (…) Au crescut TVA şi marjele în sistemul de distribuţie. Per total s-a simţit o majorare de preţ de 11% în 2010”, a spus Vicol.
Reprezentantul Walmark a adăugat că una din diferenţele majore ale pieţei de suplimente alimentare din România în comparaţie cu Bulgaria şi Ungaria, unde Vicol conduce filialele locale ale companiei, sunt termenele lungi de încasare a banilor din piaţă.
„Suntem şi noi afectaţi de termenele lărgite de plată, deşi nu ar trebui, întrucât consumatorul plăteşte produsele noastre în farmacii cu bani cash. Principala problemă este faptul că lucrând cu distribuitorii farmaceutici termenul de plată se extinde pentru toată lumea. Pe o factura a unui distribuitor către o farmacie se pot găsi şi produse compensate, şi OTC-uri şi suplimente alimentare”, a arăta Vicol.
Walmark România a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de 58 milioane de lei (13,8 milioane de euro), în creştere cu 16% faţă de anul anterior. „Ne-au ajutat stabilitatea cursului euro, o planificare mai eficientă şi noul sistem de control al costurilor”, a afirmat Vicol.
Pentru acest an Walmark vizează o creştere a afacerilor cu peste 10%, pe fondul diversificării portofoliului cu 10-15 produse.
„Anul 2011 a început la fel de bine cum am încheiat 2010. Ne aşteptăm şi în acest an la o creştere a cifrei de afaceri de două cifre, undeva peste 10%. Ne bazăm pe produsele noi pe care o să le aducem, vom intra şi pe alte arii terapeutice pe care nu suntem încă prezenţi. Aducem 10-15 produse, dintre care 3-5 vor fi branduri noi pe piaţă”, a mai spus Vicol.
Walmark vinde majoritatea produselor în farmacii, magazine naturiste şi pe internet. Doar 2% din produse sunt comercializate în hipermarketuri şi supermarketuri.
Compania investeşte anual aproximativ 20% din cifra de afaceri în vânzări şi marketing şi are o cotă de piaţă, potrivit datelor proprii, de 20,5%.
„Procentul variază de la an la an în funcţie de numărul de branduri noi lansate. Când avem lansări multe şi investiţia în marketing se măreşte ca procent din cifra de afaceri, aproximativ 20%, cu o variaţie anuală de 2-3%. Probabil că anul acesta vom avea o investiţie şi mai mare în vânzări şi marketing pentru că vom avea mai multe branduri pe care le vom aduce pe piaţă”, a spus Vicol.
În România, consumul de suplimente alimentare este scăzut în comparaţie cu media europeană, iar piaţa locală are potenţial de dezvoltare, apreciază Vicol.
Walmark are în România 60 de angajaţi.
Compania este sucursala producătorului ceh de produse farmaceutice şi suplimente nutritive Walmark, care a intrat în România în 1997 şi are în prezent un portofoliu de peste 100 de produse.