Piaţa telecomunicaţiilor a crescut la 7,5 miliarde lei în primul semestru

ANCOM, raport, telecomunicatii

UPDATE: România este pe ultimul loc în UE în ceea ce priveşte gospodăriile cu acces la Internet în bandă largă (50%), faţă de 87% în Suedia, şi pe penultimul loc în UE în ceea ce priveşte gospodăriile cu acces la internet (54%), un grad de acces mai mic fiind înregistrat doar în Bulgaria (51%), arată datele publicate marţi de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

 

În perioada 2006 – 2012 procentul gospodăriilor cu acces la Internet a crescut în statele membre, în cazul României fiind vorba de un avans de la 14 la 54%. Situaţia este similară în cazul gospodăriilor cu acces la Internet în bandă largă, în cazul României fiind vorba de o creştere de la 5 la 50%.

 

În 2012, cele mai utilizate servicii de Internet au fost trimiterea şi primirea e-mail-urilor (89% din utilizatori), căutarea de informaţii despre bunuri şi servicii (83% din utilizatori), s-au extins şi alte activităţi în rândul utilizatorilor din UE: 61% citesc ştirile online, 54% folosesc serviciile de internet banking, 52% postează mesaje în reţelele de socializare şi 50% folosesc servicii legate de călătorii.

 

În România, 73% din utilizatori folosesc Internetul pentru a citi ştiri şi ziare online, 8% folosesc serviciile de internet banking, 48% postează mesaje în reţelele de socializare, 24% folosesc servicii legate de călătorii şi 9% folosesc Internetul pentru crearea unui website sau a unui blog.

 

 

 

“Cu excepţia serviciilor de telefonie fixă şi a celor de linii închiriate, care au înregistrat o scădere de aproximativ 11% a veniturilor faţă de primul semestru din 2011, până la 745 milioane de lei şi, respectiv, 133 milioane de lei, celelalte venituri din servicii de comunicaţii au înregistrat creşteri. Astfel, serviciile de acces la internet au urcat cu 16,2%, la 1,1 miliarde de lei, telefonia mobilă a înregistrat un plus de 0,1%, la 2,7 miliarde de lei, în timp serviciile de retransmisie a programelor media audiovizuale liniare către utilizatorii finali au atins 796 milioane de lei, în creştere cu 2,6% faţă de iunie 2011”, se arată în comunicatul ANCOM.

 

 

Veniturile din interconectare la puncte mobile şi, respectiv, la puncte fixe au înregistrat creşteri anuale de 1,4%, la un miliard de lei, respectiv de 14,6%, la 341 milioane de lei.

 

 

Conform datelor raportate de furnizorii de telefonie fixă, în primele şase luni ale anului 2012 numărul de linii de acces a înregistrat o evoluţie relativ constantă faţă de sfârşitul anului 2011, avansul faţă de iunie 2011 fiind de 0,3%, la 4,68 milioane, în timp ce numărul de abonaţi a crescut cu 0,3%, la 4,05 milioane.

 

 

O linie de acces este aşa numitul „post telefonic”, în timp ce un abonat este persoana fizică sau juridică ce a încheiat un contract cu furnizorul de servicii. Un singur abonat poate avea instalate mai multe linii de acces, fiecare cu numărul său de telefon.

 

 

Din cele 4,68 de milioane de linii de acces la telefonia fixă, 3,84 milioane sunt instalate abonaţilor persoane fizice, reprezentând 82% din total, în timp ce 0,84 milioane de linii de acces sunt instalate abonaţilor persoane juridice.

 

 

Rata de penetrare a telefoniei fixe la 100 de locuitori (calculată ca raport între numărul total de linii de acces şi numărul de locuitori ai României) s-a menţinut la 24,6%, în timp ce rata de penetrare a telefoniei fixe la 100 de gospodării (calculată ca raport între numărul de linii de acces furnizate persoanelor fizice şi numărul de gospodării din România) era de 54,2%.

 

 

Traficul realizat de către utilizatorii finali prin intermediul reţelelor publice fixe de telefonie continuă să scadă şi în prima parte a acestui an faţă de sfârşitul anului 2011 cu 0,7% şi, respectiv, cu 8,7% anual, ajungând la 2,8 miliarde de minute.

 

 

Din punct de vedere al structurii traficului, traficul de voce în reţelele fixe proprii a înregistrat o scădere anuală de 17%, la 1,57 miliarde de minute, în timp ce traficul către alte reţele fixe şi către reţelele mobile a înregistrat creşteri cu 4%, la 527 milioane de minute, respectiv cu 7%, la 600 milioane de minute.

 

 

De asemenea, traficul de voce către destinaţii internaţionale a înregistrat o scădere la nivel anual de 0,7%, la 138 milioane de minute.

 

 

În prima parte a acestui an, la nivelul unei linii de telefonie fixă, s-a vorbit în medie, pe lună, 1 oră şi 41 de minute la telefonul fix, mai puţin cu 10 minute faţă de acceaşi perioadă a anului trecut, în condiţiile în care un apel a durat în medie 3 minute şi 16 secunde, în scădere, de asemenea, cu 2 secunde.

 

 

Traficul către numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112 realizat din reţelele de telefonie fixă a crescut anual cu 17,3%, până la valoarea de 1,1 milioane minute, în timp ce traficul originat în reţelele de telefonie mobilă către acest număr a ajuns 6,2 milioane minute, înregistrând un avans de 12,8%.

 

 

Conform raportului de date statistice, în România existau la mijlocul acestui an 5,5 milioane de utilizatori de pachete de servicii de comunicaţii (servicii integrate şi servicii legate), în urcare cu 68,8% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, ceea ce face ca rata de penetrare a pachetelor de servicii de comunicaţii electronice la 100 gospodării să ajungă la 77,6%.

 

 

Din numărul total de utilizatori de pachete de servicii, 3,77 milioane sunt utilizatori de pachete formate din două servicii de comunicaţii, în creştere cu 105,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce numărul de utilizatori de pachete formate din cel puţin trei servicii de comunicaţii electronice a crescut cu 21,5%, înregistrând 1,73 milioane de utilizatori.