„Preţul este public pe site-ul Ministerului Sănătăţii şi este pentru produsul nostru în jur de 150 de euro. Costul tratamentului variază în funcţie de zonele tratate, de indicaţii, de cantitatea folosită.Cred că sunt cuprinse între 300 şi 400, 500 de euro”, a declarat Simona Brana, business unit manager Allegran.
Până acum, românii au fost destul de reticenţi în a apela la tratamentele estetice cu Botox.În plus, din cercetările realizate în România, piaţa a avut o scădere de 20% în 2009 faţă de 2008.
„Pot să vă spun dintr-un studiu pe care compania Allergan l-a comandat înainte de a intra în România. Tratamentul cu Botox este pe penultimul loc din Europa de Est, după Bulgaria”, a mai precizat aceasta.
Publicul ţintă al tratamentelor estetice cu Botox este preponderent feminin însă doctorii plasticieni au observat în ultima vreme şi o creştere a interesului bărbaţilor. Condiţia esenţială este venitul peste medie.
„Este vorba de acea categorie de femei care lucrează-şi ea medie- în bănci, persoane ce au soarta în propriile mâini, femei ce au reuşit în business, care îşi dau seama că timpul trece pe lângă ele”, a explicat doctorul Constantin Stan.
Eficacitatea utilizării acestui produs este şi ea recunoscută. Astfel,în urma unui studiu realizat în Statele Unite, s-a demonstrat că 80% dintre pacienţii trataţi cu Botox s-au bucurat de rezultate după 30 de zile.
Pentru a fi mai aproape de tine, MONEY.ro a eliminat obligativitatea înregistării pe site pentru comentarii. Acum îţi poţi exprima opiniile pe portalul MONEY.ro mult mai uşor. Comenteaza şi tu!