În ultimii 20 de ani doar, zece tablouri de Ştefan Luchian au mai fost vândute, iar în anii ’90 s-au vândut doar trei pânze ale pictorului, printre care „Ţărani pe câmp” (în 1995, preţ 41.000 de euro) şi „Gălbenele” (1996, 31.000 de euro). 90% din opera lui Luchian se află în patrimoniul muzeal naţional.
În afara „Macilor” lui Luchian, alte 44 de lucrări au fost scoase la licitaţie joi seara. Printre tablourile care s-au remarcat se numără „Vanitas” pictat de Corneliu Baba, adjudecat pentru 13.500 de euro, „Cireş în floare” realizat de Hans Mattis Teusch, vândut pentru 38.000 de euro şi „Natură moartă cu narghilea” al pictorului Theodor Pallady, licitat pentru suma de 57.500 de euro.