Pierderile cauzate de posibila intrare în insolvenţă a Greciei ar însuma aproximativ 200 de miliarde de dolari, conform estimărilor lui Jon Peace, analist al Nomura Holdings, Londra, citat de Bloomberg. La nivel global, băncile ar putea suferi pierderi de până la 900 miliarde dolari, potrivit celui mai pesimist scenariu, acela în care Grecia, Irlanda, Italia, Portugalia şi Spania vor fi nevoite să îşi restructureze datoriile, conform estimărilor Nomura.
Băncile cu expunere pe datoria suverană se confruntă cu „dilema prizonierului”, spune Dirk Hoffmann-Becking, analist al Sanford C. Bernstein, Londra, făcând referire la o teorie matematică care încearcă să explice comportamentul a două entităţi, care au de ales între a coopera sau a-şi urmări propriile interese.
„Din perspectiva unei bănci, reducerea expunerii sale pe datoria suverană ar fi un lucru minunat”, a continuat Hoffmann-Becking. „Cu toate acestea, dacă toată lumea ar proceda la fel, am avea de-a face cu un colaps rapid al pieţei obligaţiunilor guvernamentale, ceea ce ar duce la incapacitate de plată. Şi când eşti în situaţia asta, faptul că nu mai ai expunere pe datorii suverane nu te mai ajută deloc”, a mai spus analistul.