În primul semestru al anului trecut, compania afişase pierderi de 6,6 milioane lei. În primele şase luni ale acestui an, CET Brăila a atras venituri din exploatare de 39,75 milioane lei (9,39 milioane euro), în scădere cu 5,86% faţă de nivelul înregistrat în intervalul echivalent al anului trecut, de 42,2 milioane lei.
În schimb, costurile din exploatare ale companie s-au redus într-un ritm mult mai accelerat, la 42,53 milioane lei (10,05 milioane euro), coborând cu 11,5% sub valoarea afişată în aceeaşi perioadă a anului anterior, de 48,09 milioane lei.
Afacerile companiei s-au cifrat la 37,3 milioane lei (8,81 milioane euro) în intervalul ianuarie-iunie 2009, situându-se în apropierea nivelului din aceeaşi perioadă a anului trecut.
CET Brăila are un capital social de 4,8 milioane lei, divizat în 1,9 milioane acţiuni cu o valoare nominală de 2,50 lei. Acţionarul majoritar al societăţii este Consiliul Local al Municipiului Brăila, care deţine 78,95% din totalul acţiunilor.
Compania are o valoare de piaţă de 1,88 milioane lei, potrivit cotaţiei de 0,98 lei stabilită în şedinţa de tranzacţionare din 21 iulie. Acţiunile CET Brăila se tranzacţionează la categoria de bază a pieţei Rasdaq, secţiunea XMBS, sub simbolul CETB.