Pierderile din credite ale grupurilor financiare din SUA au explodat în ultimul an

banci, credite, grupuri financiare, pierderi, SUA

Raportul anual al agenţiilor de reglementare asupra "creditelor naţionale partajate" (credite mai mari de 20 milioane euro, împărţite de trei sau mai multe instituţii reglementate) a arătat efectele avute de criză asupra grupurilor financiare din afara sectorului bancar tradiţional.

Peste unul din trei dolari împrumutaţi de instituţiile nebancare precum fondurile de hedging, vehiculele de investiţii şi fondurile de pensii, au devenit credite neperformante, comparativ cu 11,5% în cazul băncilor din Statele Unite.

Rezultatele ar putea spori temerile că, în ciuda revenirii acţiunilor şi bilanţurilor contabile ale multor bănci, epicentrul crizei s-a mutat către fondurile de hedging şi către investitorii care au contractat credite ieftine în perioada dinaintea crizei.

Importanţa acestor instituţii nebancare a fost subliniată de descoperirea făcută de raport, că acestea deţin 47% din creditele neperformante, în ciuda faptului că au acordat numai 21,2% din totalul împrumuturilor.

În total, sistemul fnanciar american a înregistrat la începutul anului 2009 un nivel record al pierderilor din credite, de 53 miliarde dolari, aproape triplu faţă de recordul anterior, din 2002. (NewsIn)