Pipera Business Tower are un singur chiriaş în 13 etaje de birouri

birouri, clădiri de birouri, imobiliar, imobiliare, Pipera, Pipera Business Tower

La un preţ de 13,5 euro/mp, chiria minimă de la care pleacă discuţiile, după cum a explicat pentru Business Standard unul dintre angajaţii imobilului, dezvoltatorul imobiliar ar putea înregistra pierderi de circa 700.000 de euro până la sfârşitul anului, din cauza lipsei de chiriaşi.
Ieri, până la închiderea ediţiei, oficialii companiei austriece nu au dorit să ofere amănunte despre stadiul contractelor de închiriere pentru clădirea de birouri.

Cum poţi câştiga chiriaşi

Maria Florea, senior broker la Colliers International, crede că pentru a găsi rapid chiriaşi, un dezvoltator aflat în situaţia S+B are de ales între reducerea substanţială a chiriei, închirierea pe perioade mai scurte de timp, oferirea de facilităţi potenţialilor chiriaşi, precum acoperirea costurilor cu amenajarea spaţiului, sau chirie diferenţiată pe ani. “Pe fondul incertitudinii din piaţă, dezvoltatorii vin în întâmpinarea nevoilor clienţilor care doresc să închirieze pe o perioadă mai scurtă de cinci ani”, a mai spus senior-brokerul Colliers. Un alt aspect important pentru o companie care încearcă să-şi reducă bugetul de cheltuieli este şi scutirea de amenajarea spaţiului, astfel încât chiriaşul să nu simtă presiunea unor cheltuieli suplimentare la relocare. În cazul Pipera Business Tower însă, contractul de închiriere este pe cinci ani, iar amenajarea spaţiului este suportată integral de chiriaş, mai spus sursele Busi­ness Standard. Imobilul de 13 etaje, a cărui finalizare a fost amânată cu aproximativ două luni până luna aceasta, are un singur etaj închiriat de Voith Siemens.

Dezvoltatorul lua în calcul chiriaşul AVAS

Deşi reprezentanţii companiei declarau anterior că se află în negocieri cu mai multe companii pentru închirierea de spaţii de birouri, până acum nicio discuţie nu s-a finalizat. Potrivit surselor Business Standard, dezvoltatorul miza pe Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) pentru a ocupa aproape jumătate din suprafaţa imobilului. Oficialii AVAS au admis că au studiat toate ofertele de închiriere existente pe piaţă, însă în final au decis ca angajaţii instituţiei de valorificare a activelor statului să se mute în clădirea EximBank, actualul sediu al AVAS urmând să revină în administrarea RAPPS. “

Într-adevăr, noi am căutat un nou sediu, deoarece contractul de închiriere pentru unul dintre spaţii s-a încheiat. Am cerut şi analizat oferte de închiriere de la 28 de dezvoltatori, însă în cele din urmă ne-am răzgândit. Am întocmit un memorandum şi am obţinut aprobarea Guvernului să ne mutăm în clădirea EximBank. În locul nostru, în clădirea unde nu plăteam chirie, se vor muta, probabil, colegii de la un alt minister”, a declarat ieri pentru Business Standard Mircea Ursache, preşedintele AVAS.

Preţul pentru un metru pătrat în Pipera Business Tower pleacă de la aproximativ 13,5 euro, la care se adaugă circa 3 euro/mp din costuri de mentenanţă, au explicat angajaţii dezvoltatorului. În condiţiile în care un etaj are aproximativ 870 mp închiriabili, dacă restul de 12 etaje vor rămâne neocupate până la sfârşitul anului, clădirea le-ar putea aduce austriecilor de la S+B Gruppe pierderi de circa 700.000 de euro, cât ar fi trebuit să încaseze din chirii şi costuri de întreţinere.

Compania austriacă a început construcţia la imobilul din Pipera în urmă cu doi ani, în 2007, investiţia ajungând la circa 25 milioane de euro. Criza financiară a afectat afacerile dezvoltatorului, în condiţiile în care întreaga piaţă imobiliară locală se află în scădere, inclusiv pe segmentul de clădiri de birouri.