Ana Draghici

Pivniceru a avut o întâlnire de lucru cu comisarul european Viviane Reding

justitie, Mona pivniceru, PPE, Viviane Reding

Potrivit unui comunicat al MJ, Mona Pivniceru a prezentat dificultăţile legate de punerea în aplicare a noilor coduri şi soluţiile avute în vedere pentru rezolvarea acestora.

 

De asemenea, a fost luată în discuţie şi eventualitatea unor modificări ale Codului de procedură civilă până la intrarea în vigoare a acestuia referitoare la hotărârea prealabilă pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

 

Oficialul român a subliniat că, în contextul crizei economice actuale, este posibil să apară dificultăţi în alocarea fondurilor necesare Justiţiei.

 

La rândul său, Viviane Reding a apreciat eforturile depuse de ministrul român al Justiţiei în rezolvarea problemelor cu care se confruntă pe plan naţional, se arată în comunicat.

 

În acelaşi timp, comisarul european a prezentat priorităţile aflate pe agenda CE în perspectiva următorului Consiliu JAI ale cărui lucrări vor avea loc săptămâna viitoare.