Desfiinţarea CNSC a fost anunţată după ce premierul Ponta a declarat, marţi, că Guvernul va înfiinţa la Tribunalul Bucureşti o secţie specială pentru judecarea contestaţiilor la licitaţiile publice, astfel încât lucrările de investiţii să poată începe mai repede. Premierul a acuzat din nou CNSC că blochează astfel de proiecte.
Miercuri, Mona Pivniceru a precizat că această secţie ar putea fi înfiinţată cât mai curând.
„CNSC se desfiinţează şi se reînfiinţează sub aspectul atribuţiilor, deci atribuţiile, de fapt, se translează, asta e exprimarea corectă, competenţa şi atribuţiile lor se translează în domeniul judiciar şi închidem într-un mod specializat această chestiune”, a arătat Pivniceru.
Ea a adăugat că este mai corect ca judecătorii să soluţioneze contestaţii la licitaţii publice, în urma unei proceduri „foarte scurte”, specifică domeniului achiziţiilor publice.
„Dacă aceste contestaţii pot fi soluţionate de judecătorii de carieră, mă gândesc că ar fi mult mai bine decât să intri în alte proceduri, aşa-zis juridicţionale şi cu finalităţile care deja se cunosc. Vom face o procedură foarte scurtă, specifică domeniului de achiziţii publice, dar, de principiu, judiciar este mai corect ca judecata acestora să fie încredinţată unor judecători de carieră”, a susţinut ministrul Justiţiei.
Premierul Victor Ponta a criticat de mai multe ori, în ultimele luni, activitatea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, susţinând că instituţia blochează licitaţiile publice, iar şeful instituţiei, Bogdan Lehel, este prieten cu lierii PDL Vasile Blaga şi Elena Udrea.
La începutul anului, Ponta a anunţat că Guvernul va modifica legea pentru a debloca licitaţii oprite de CNSC şi că va explica şi Comisiei Europene necesitatea unei astfel de măsuri.