„Este prima decizie de acest fel. Urmează să adoptăm o hotărâre la nivelul Consiliului Local şi să urmăm paşii pentru accesarea fondurilor structurale”, a declarat, în conferinţă de presă, primarul Nichita, citat de corespondentul NewsIn.
Potrivit reprezentanţilor municipalităţii ieşene, Planul Integrat de Dezvoltare este un document obligatoriu pentru accesarea fondurile europene disponibile în cadrul primei axe din Programul Operaţional Regional 2007 – 2013, Iaşiului fiindu-i alocate 114 milioane de euro.
PID-ul cuprinde peste 50 de proiecte prioritare atât pentru municipiul Iaşi, cât şi pentru Zona Metropolitană, din care fac parte 18 comune limitrofe oraşului.
Printre proiectele din PID se numără realizarea unei pasarele peste calea ferată care să lege două cartiere ieşene periferice, construirea unui centru tehnologic regional şi a unei autogări, reabilitarea unei zone de agrement, modernizarea Aeroportului Internaţional şi o serie de proiecte privind refacerea infrastructurii rutiere.