Pe parcursul verificărilor, organele fiscale au constatat că societatea nu a evidenţiat, calculat şi plătit obligaţiile fiscale datorate, prejudiciind în acest fel bugetul general consolidat. Având în vedere faptul că aspectele constatate întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală au fost sesizate organele de urmărire penală, spune Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), într-un comunicat.
Comunicatul vine în contextul în care în urmă cu două zile ministrul Turismului, Elena Udrea a făcut referire în timpul unei emisiuni la Realitatea TV la controalele desfăşurate de ANAF în legatură cu activitatea trustului.
Realitatea Media a trebuit să facă faţă unor controale care au început chiar din 28 septembrie 2009, când ANAF a demarat o inspecţie fiscală parţială, în urma cererii unei rambursări de TVA. Inspecţia parţială s-a transformat într-una generală imediat după ce preşedintele Traian Băsescu a câştigat alegerile.
“În ultimele şase luni, compania Realitatea Media SA este ţinta unor presiuni constante din partea actualei puteri politice. Astfel, imediat dupa alegerile prezidenţiale de anul trecut, mai exact pe 10 decembrie 2009, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a demarat un control general care continuă şi astăzi”, a răspuns, grupul Realitatea-Caţavencu , într-un comunicat ce a urmat celui al ANAF.
ANAF a făcut aşadar o sesizare penală, aşa cum spune în comunicat, în care apar şi motivele suspiciunii de evaziune.
Conform acesteia, 116 dintre angajaţii Realitatea Media SA sunt plătiţi şi pe contracte de drepturi de autor, nu doar pe contracte de muncă.
„SC Realitatea Media SA, în mod deliberat, a achitat persoanelor mentionate mai sus sume de bani cu titlu de drepturi de autor sub o formă mascată, acestea reprezentând, în fapt, venituri de natură salarială. Scopul pentru care s-a procedat in acest mod a fost acela al evitării constituirii, evidenţierii, declarării şi plăţii către bugetul general consolidat a tuturor contribuţiilor aferente salariilor şi care se cuantifică la sumă de 1.818.463 lei”.
“Nu mai departe de 27 februarie 2009, ANAF concluziona printr-un act de control că aceleaşi practici de plata utilizate de Realitatea Media cât şi de întreaga presă din România erau perfect legale, prin urmare nu s-a constatat atunci niciun fel de prejudiciu. De altfel, practica plăţii pe drept de autor este una comuna în toată industria media din România“, spune grupul RC despre aceste descoperiri ale Fiscului.
Iulian Comănescu: Plata jurnaliştilor pe drepturi de autor este o practică uzuală în presă
Analistul media Iulian Comănescu a declarat pentru MONEY.ro că plata pe sistemul drepturilor de autor este uzuală în media, dar că există unele produse jurnalistice pentru care se consideră că nu poate fi aplicată.
“Plata jurnaliştilor pe drepturi de autor este o practică uzuală în presă, de undeva de prin anii 2000-2001, când cel care a introdus pe scară largă această uzanţă a fost un grup media străin.
Problemele apar atunci când oamenii sunt obligaţi de angajator să treacă de la un contract de muncă la drepturi de autor sau când ceea ce ei prestează nu corespunde cu obiectul contractului de drepturi de autor.
Se consideră de pildă că ştirile, cu care se ocupă în mare măsură Realitatea TV şi alte branduri din zona Realitatea Media, nu pot fi incluse într-un astfel de contract” a declarat Comănescu. Mi-e greu să spun dacă Realitatea e <<vinovată>> sau nu. Nici nu e treaba mea, de altfel, pentru că nu sunt nici autoritate fiscală, nici Parchet” a conchis analistul.
Ce sunt drepturile de autor şi cum se impozitează
Potrivit legii drepturilor de autor, acestea sunt considerate:
– Scrierile literare şi publicistice, conferinţele, predicile, pledoariile, prelegerile şi orice alte opere scrise sau orale, precum şi programele pentru calculator.
– Operele ştiinţifice, scrise sau orale, cum ar fi: comunicările, studiile, cursurile universitare, manualele scolare, proiectele şi documentaţiile ştiinţifice.
– Compoziţiile muzicale cu sau fără text
– Operele dramatice, dramatico-muzicale, operele coregrafice şi pantomimele
– Operele cinematografice, precum şi orice alte opere audiovizuale
– Operele fotografice, precum şi orice alte opere exprimate printr-un procedeu analog fotografiei.
– Operele de artă grafică sau plastică, cum ar fi: operele de sculptură, pictură, gravură, litografie, artă monumentală, scenografie, tapiserie, ceramica, plastica sticlei şi a metalului, desene, design, precum şi alte opere de artş aplicatş produselor destinate unei utilizşri practice
– Operele de arhitectură, inclusiv planşele, machetele şi lucrările grafice ce formează proiectele de arhitectură
-Lucrările plastice, hărţile şi desenele din domeniul topografiei, geografiei şi ştiinţei în general.
Potrivit Codului fiscal, drepturile de autor se impozitează cu 10% în momentul reţinerii la sursă (de către plătitorul lor). La sfârşitul anului se face o regularizare şi sunt impozitate cu 16%. Însă nu înainte de aplicarea unei deduceri a cheltuielilor forfetare de 40%. Pentru drepturile de autor nu se plătesc contribuţii sociale.
Citeşte şi După 10 ani, ANAF a descoperit că jurnaliştii sunt plătiţi pe drepturi de autor