Astfel, atât firmele, cât şi cetăţenii vor putea completa documentele online, evitând cozile de la ghişeele tradiţionale.
„Instituţiile publice sunt invitate să solicite Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale înrolarea în sistem, urmând ca după această solicitare să se încheie un protocol de colaborare care presupune şi stabilirea procedurilor de autentificare în platformă a instituţiilor respective”, se arată într-un comunicat emis luni de minister.
Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI) este instituţia care are rolul de a realiza politica Guvernului în sectoarele comunicaţiilor electronice şi audiovizuale, serviciilor poştale, tehnologiei informaţiei şi în domeniul serviciilor societăţii informaţionale şi ale societăţii bazate pe cunoaştere din România.