Ana Draghici

Plăţi UE suspendate, urmează ancheta OLAF

CNADNR, OLAF

Sectorul de autostradă cu pricina este construit de firma lui Nelu Iordache, Romstrade, în parteneriat cu portughezii de la Monteadriano. La compania de drumuri mai sunt bani pentru plăţi până la finalul acestui an dar, în lipsa fondurilor europene construcţiile nu mai pot continua.

 

O misiune extinsă de audit a Comisiei Europene s-a aflat la Bucureşti până la mijlocul lunii iulie. Verificările au vizat întregul sistem de funcţionare pentru patru programe operaţionale. După ce Comisia Europeană va formula concluziile auditului vom afla ce nereguli au fost descoperite la Compania de Drumuri şi mai ales dacă proiectele respective vor mai primi finanţare.

 

Contactat telefonic de Money Channel, Mircea Pop, noul director al CNADNR, a confirmat veştile proaste, dar a declarat că se aşteaptă la o reluare a plăţilor după raportul OLAF.