Plenul Camerei a respins creşterea valorii punctului de pensie la 45% din salariul mediu brut

Camera Deputatilor, punctul de pensie, salariu, salariul mediu brut

Anterior votului, grupul PSD a părăsit sala, liderul grupului Mircea Duşa susţinând că partidul său nu poate participa la decizia prin care pensiile vor fi diminuate. „Înţelegeţi-i pe colegii de la PSD că sunt sfâşiaţi de contradicţii. Pe de o parte, realizează că nu există altă soluţie decât cea propusă de guvern, iar pe de altă parte nu au puterea să-şi asume o asemenea decizie aşa că au fugit”, a comentat preşedintele Camerei, Roberta Anastase, decizia luată de pesedişti.

Intervenţia sa i-a iritat pe liberali, nemulţumiţi că Anastase a făcut acest comentariu de la prezidiu. „Este inacceptabil să faceţi un comentariu după decizia unui grup. Trebuia să vorbiţi de la tribună, nu din scaunul de preşedinte”, a spus liberalul Victor Paul Dobre.

După vot, viceliderul grupului liberal, Eugen Nicolăescu a anunţat că şi PNL părăseşte sala. „Grupul PNL nu poate accepta acest vot. Vă lăsăm să vă faceţi de cap cum vreţi”, a spus Nicolăescu. Acesta a solicitat ca votul asupra moţiunii simple a PNL să fie amânat pentru sesiunea de vot final de marţi, propunerea fiind acceptată de plen.

După ce opoziţia a părăsit sala, deputaţii rămaşi au adoptat articolul privind valoarea punctului de pensie în forma în care a fost propus de guvern, adică de 732,8 lei urmând ca, anual, rata inflaţiei să fie compensată 100%, iar creşterile să se facă cu 50% din creşterea anuală a salariului mediu brut.

Ultimele Articole