Fenechiu a spus, într-o conferinţă de presă, că regimul Traian Băsescu a reprezentat cea mai mare extindere a corupţiei din istoria modernă a României, în condiţiile în care preşedintele suspendat a patronat un regim de subordonare crasă a Justiţiei.
El a precizat că clujenii nu au aflat nici până azi unde mergeau banii pe care Sorin Apostu îi strângea şi nici unde ducea „caracatiţa Boc-Apostu”, în condiţiile în care întreaga „caracatiţă” era protejată de „oamenii lui Traian Băsescu”.
El a spus spus că Mircea Băsescu a fost protejat de Traian Băsescu, în condiţiile în care e de notorietate că acesat conduce Mafia din portul Constanţa, şi a arătat că un protejat al lui Traian Băsescu a fost Sorin Blejnar, fostul şef al ANAF, care patrona sistemul de evaziune cu prejudicii de miliarde de euro.
Fenechiu a mai spus că printre protejaţii lui Traian Băsescu s-au numărat şi fiica sa, care a dobândit un apartament care valorează cât un bloc întreg şi nu a putut justifica din ce bani, dar şi Lucian Duţă, fostul şef al CNAS, sau Roberta Anastase, al cărei furt din Parlament a „lovit” cinci milioane de românii.
„Cu foarte mult tupeu, domnul Traian Băsescu deschide un subiect în aceste zile de campanie – subiectul Justiţiei. Îmi asum ce spun, o spun cu foarte multă hotărâre: regimul Traian Băsescu a însemnat cea mai mare politizare a Justiţiei de după 1989 şi cea mai mare presiune publică şi politică la care au fost supuse organele de urmărire şi poliţiştii”, a spus Fenechiu.
El a precizat că, din cauza acestui mediu, România a ajuns pe locul întâi în UE la numărul de procese înregistrate la CEDO şi a fost obligată să dea din banii românilor sute de milioane de Euro.