Mihai Voican

PNL Satu Mare rupe alianța locală cu UDMR și trece în opoziție

PNL, Satu Mare, UDMR

Președintele PNL Satu Mare, Adrian Cozma, a anunțat, marți, într-o conferință de presă, că PNL renunță la alianța din județ cu UDMR și iese de la guvernarea locală. Prin urmare, liberalii vor renunța la posturile de vicepreședinți și viceprimari la nivelul județului și municipiului Satu Mare, scrie presasm.ro.

Adrian Cozma a spus că UDMR are dublă comandă, făcând parte din guvernul de la Budapesta și lucrează împotriva intereselor județului și municipiului Satu Mare.

Liderul liberal a vorbit și despre faptul că, având în vedere prezența șefilor UDMR la Tușnad, asistând la discursul rasist al premierului Viktor Orban, s-ar impune ieșirea Uniunii de la guvernare.

„Decizia noastră nu este împotriva cuiva, ci pentru cei care și-au pus speranța în Partidul Național Liberal și îi îndemn pe sătmăreni să aibă în continuare încredere în PNL. Nu ne cramponăm de funcții, noi avem proiecte și funcții ‘om mai avea”, a spus Adrian Cozma.

Adrian Cozma a spus că conducerea centrală a PNL a fost informată cu privire la situația din Satu Mare, iar indicațiile au fost ca orgnizația să facă ceea ce este bine pentru sătmăreni.

„Din acest moment, noi nu mai avem membri în conducerea executivă a Consiliului Județean și la Primărie. Cine rămâne, probabil se înscrie în UDMR”, a spus Adrian Cozma despre lipsa vicepreședintelui CJ Ioan Rus de la conferința de presă.

Ultimele Articole

Lasă un comentariu