Mai mulți analiști contactați de jurnaliștii de la Meduza au explicat problemele create armatei ruse de atacurile cu sistemele HIMARS primite de Ucraina din Statele Unite și eventualele contramăsuri pe care le-ar putea lua comandamentul militar de la Moscova.
Înainte ca forțele armate ruse să aibă prea mult timp să celebreze căderea Liscianskului și, odată cu el, a regiunii Lugansk, comandanții ruși au avut parte de un duș rece odată cu aruncarea în luptă a lansatoarelor multiple de rachete HIMARS de către Kiev.
Generalii ucraineni au găsit o modalitate de a nivela superioritatea covârșitoare de care se bucură armata rusă în Donbas în ceea ce privește armamentul convențional și au început din nou să atace cea mai vulnerabilă parte a mașinăriei de război a Moscovei: sistemul logistic.
Liderii armatei ruse sunt acum nevoiți să regândească și reconstruiască sistemul de aprovizionare pentru trupele din Donbas și Herson și nu este deloc sigur că ar putea reuși acest lucru fără decretarea mobilizării generale, pe care Vladimir Putin încă întârzie să o ordone.
Faptul că ministerul rus de Externe s-a plâns public joi de atacurile cu lansatoarele HIMARS este grăitor pentru eficiența acestor sisteme ajunse în Ucraina pe 23 iunie.
Până acum oficialii ruși s-au mai plâns doar de folosirea dronelor Bayraktar TB2 de fabricație turcească și atunci când au făcut-o au folosit canale diplomatice pentru a-și transmite nemulțumirea Ankarei.
Prin atacurile din ultimele zile forțele armate ucrainene au arătat că:
- posedă arme de precizie cu rază lungă de acțiune și știu să le folosească;
- pot lovi ținte cheie pe care nu le-au putut distruge înainte de primirea sistemelor HIMARS;
- ar putea pune în pericol întregul sistem logistic al unităților ruse aflate în prima linie a frontului și avantajul lor în ceea ce privește artileria.
Lansator Uragan de fabricație sovietică (FOTO: AFP / Profimedia Images)
Prin ce diferă lansatoarele HIMARS și cele sovietice
Lansatoarele multiple de rachete americane au trei avantaje principale față de cele de fabricație sovietică folosite atât de Rusia, cât și Ucraina, în timpul războiului (Grad, Uragan și Smerch):
- rachetele standard folosite de HIMARS, cele GMLRS (The Precision Fires Go-To Round), au un sistem de ghidare prin GPS care le face mult mai precise decât rachetele sovietice.
Precizia GMLRS este de doar câțiva metri, față de 200 în cazul lansatoarelor Uragan, ceea ce înseamnă că sistemele HIMARS pot lovi o țintă cu un consum mai mic de rachete și, de asemenea, folosi un focos unitar puternic exploziv pentru a lovi ținte întărite (cum ar fi buncărele de beton).
Lansatoarele Uragan, de exemplu, folosesc cel mai adesea rachete cu focoase cu dispersie care acoperă o zonă mare. Deși acest lucru înseamnă că pot lovi mai multe ținte simultan, el înseamnă de asemenea că lansatoarele sovietice sunt mai eficiente pentru lovituri împotriva unor vehicule blindate ușoare sau grupuri de soldați.
- sistemele HIMARS au un număr mai mic de rachete într-o salvă (doar șase), ceea ce le face mai ușoare și mobile, în pofida blindajului mai gros decât al lansatoarelor de fabricație sovietică. Altfel spus, ele pot fi lovite în mod fiabil doar cu arme de înaltă precizie.
- rachetele GMLRS folosite de sistemul american sunt furnizate în containere prefabricate cu șase bucăți fiecare, ceea permite reîncărcarea rapidă (în doar câteva minute) a lansatorului.
Sistemele sovietice sunt reîncărcate cu câte o rachetă pe rând, întregul proces durând zeci de minute. Acest lucru afectează atât rata de foc a sistemului, cât și vulnerabilitatea sa întrucât trebuie să stea mult timp într-un singur loc pentru a fi reîncărcat.
În ceea ce privește raza de acțiune efectivă (până la 85 de kilometri cu rachetele furnizate de americani până acum), sistemele HIMARS ar fi apropiate de sistemul mult mai greoi Smerch (70 de kilometri) și depășește cu mult Uraganul.
În același timp, precizia Smerch-ului este, la fel ca și în cazul sistemului Uragan, mult inferioară HIMARS-urilor americane: aproximativ 150 de metri, motiv pentru care ambele sisteme de fabricație sovietică folosesc muniție cu dispersie.
Drept urmare, lansatoarele americane și cele sovietice implică tactici diferite de utilizare. HIMARS poate fi folosit ca un analog al unei rachete tactice cu rază relativ lungă de acțiune (deși mai puțin puternică decât, de exemplu, sistemele Iskander rusești).
Lansatoarele sovietice în schimb pot funcționa, în cea mai mare parte, numai cu focoase cu dispersie și împotriva unor ținte „moi” la distanță lungă.
Lansare a unui sistem HIMARS (FOTO: Abaca Press / Profimedia Images)
Ce poate face armata rusă în legătură cu amenințarea reprezentată de sistemele americane?
În general, există două răspunsuri posibile:
- să încerce să distrugă deocamdată puținele lansatoare moderne din dotarea forțelor armate ucrainene;
- să își mute depozitele de muniții și mai departe de linia frontului sau să reducă impactul atacurilor asupra acestora prin împrăștierea lor.
Ambele opțiuni ar putea cauza mari dificultăți armatei ruse.
Distrugerea chiar și a peste 20 de lansatoare moderne de rachete (câte se estimează că vor ajunge în Ucraina până la sfârșitul lunii iulie) bine protejate și mobile care pot trage de la zeci de kilometri de spatele liniei frontului este o sarcină aproape imposibilă pentru armata rusă.
Artileria va avea dificultăți să distrugă astfel de ținte datorită mobilității ridicate și protecției bune pe care o au, dar și fiindcă pot opera adânc din teritoriul inamic, unde este dificil să fie reperate și țintite rapid. Dacă operatorii ucraineni ai sistemelor nu fac greșeli, atunci distrugerea HIMARS-urilor de către artileria rusă este puțin probabilă.
Misiunea ar putea fi preluată de Forțele Aeriene Ruse dar, după cum a arătat războiul până acum, avioanele rusești nu pot opera constant în spatele liniei frontului din cauza temerilor legate de apărarea antiaeriană ucraineană (în ceea ce privește obținerea superiorității aeriene Moscova pare să fi abandonat complet ideea).
Problemele de logistică ale forțelor armate ruse
De asemenea, rușilor le va fi extrem de dificil să își modifice sistemul logistic pentru a feri depozitele de muniții de lovituri. Dacă le mută în afara razei sistemelor HIMARS, cu 90 de kilometri sau mai mult în spatele liniei frontului, aprovizionarea unităților din prima linie se va înrăutăți imediat.
În prezent Rusia livrează muniția în zona de război pe cale ferată, ea fiind descărcată și încărcată manual în camioane (armata rusă nu are încărcătoare și macarale specializate) pentru a fi duse într-un depozit din apropierea gării. Tot procesul poate dura câteva ore. Urmează apoi transportarea munițiilor către front, descărcarea și întoarcerea la bază a camioanelor.
Când depozitele de muniții sunt la 40-60 de kilometri de front coloanele de camioane pot face două transporturi pe zi. Dacă sunt scoase din raza lansatoarelor HIMARS ar mai putea face unul.
Camion militar rusesc în Ucraina (Konstantin Mihalchevskiy / Sputnik / Profimedia)
Iar armata rusă nu poate pur și simplu să mărească numărul de camioane: a avut puține chiar și înainte de război (comparativ cu formațiunile armatei SUA și ale unor țări NATO) și pierderea a peste o mie în februarie și martie trebuie să fi creat o lipsă acută de vehicule.
Împrăștierea muniției din depozite (de la unul mare la multe de dimensiuni mai mici) ar fi un mijloc eficient pentru a evita loviturile devastatoare ale HIMARS-urilor împotriva unor ținte majore.
Însă fără o decretare a mobilizării în masă de către Vladimir Putin, armata rusă va avea dificultăți să reușească asta: pe timp de pace în unitățile de logistică și de depozitare erau încadrați în principal recruți care încă nu pot fi trimiși în zona de război.
În zonele de luptă logistica a fost efectuată de unități speciale subordonate comandamentului militar care a folosit soldați contractuali. În Donbas, ei au fost ajutați de voluntari locali și de voluntari care au venit din Rusia pentru a încărca obuze.
Faptul că a doua armată a lumii se bazează pe voluntari civili pentru a-i încărca și descărca muniția e grăitor pentru capabilitățile sale în materie de logistică.