Pogea: Guvernul a decis să se încadreze în ţinta de deficit şi nu va cere FMI amânarea termenelor

amânare, FMI, Guvern, Pogea, termene, tinta de deficit

„Categoric, situaţia aceasta (amânarea deciziei privind constituţionalitatea concediului de zece zile fără plată n.r.) pune presiune pe cheltuielile cu personalul. Pe parcursul următoarelor zile, vom analiza punct cu punct, pentru a vedea unde găsim resurse pentru a compensa”, a afirmat Gheorghe Pogea, după întâlnirea cu reprezentanţii FMI, CE şi Băncii Mondiale de la Ministerul Finanţelor.

„Decizia noastră este să ne încadrăm în ţinta de deficit bugetar”, a adăugat ministrul.

Guvernul a luat în calcul, la a doua rectificare bugetară din acest an, scăderea cheltuielilor de personal cu peste 1,6 miliarde lei în urma aplicării măsurii de trimitere a bugetarilor în zece zile de concediu fără plată până la finalul acestui an. Măsura este, însă, blocată de o sesizare la Curtea Constituţională, care a anunţat miercuri că amână decizia până în 9 decembrie.

Pogea a afirmat, mai devreme, că nu mai este timp pentru aplicarea măsurii, chiar dacă decizia Curţii Constituţionale ar fi favorabilă.

Totodată, ministrul a explicat, miercuri seară, că nu intenţionează să solicite o decalare a termenelor stabilite pentru obiectivele de reformă structurală, respectiv legea unitară a salarizării, cea a pensiilor şi legea responsabilităţii fiscale.

„Legea unitară a salarizării este trimisă, cea a responsabilităţii fiscale este finalizată. FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială vor veni cu experţi şi ne vom consulta pentru o lege bună”, a mai spus Pogea.

Ultimele Articole