„Aş vrea să apreciez extrem de pozitiv atât propunerea patronatelor ca cel puţin pentru şase luni de zile să avem în vedere dacă se poate ca salariul minim să nu crească, perioadă care ne dă nouă o mai mare certitudine pentru aprecieri, după care vom lua decizii, dar cumulat cu acest lucru a fost o propunere pe care noi o luăm în considerare şi personal o apreciez ca fiind pozitivă, de a majora acest salariu, iar [pentru] intervalul de creştere până în 10 milioane (lei vechi n.r.) să încercăm să facem o deductibilitate fiscală”, a spus Pogea.
El a precizat că un prim efect ar consta în „albirea” salariilor din economie, deoarece „antreprenorii ar mări aceste salarii, iar acestea, nefiind supuse impozitării, nu le-ar mări direct costurile”.
Ministrul Finanţelor a explicat că „pentru o persoană cu un salariu de 850 lei, ce urmează a fi majorat la 1.000 lei, patronul va plăti pentru diferenţa de 150 lei numai contribuţiile, mai puţin cota unică de 16%”.
Georghe Pogea a anunţat că, până luni, va analiza această propunere acceptată de sindicate şi patronate, ce ar urma să afecteze 2,5 milioane de salariaţi care au salariul mai mic de 1.000 lei.
„Cel mai important lucru este că numărul de salariaţi care vor avea asigurări pentru viitor şi pensii va creşte. Este o propunere corectă, raţională, are o logică. În principal, a fost agreată inclusiv de confederaţiile sindicale. Angajamentul nostru a fost ca, până săptămâna viitoare, să facem un impact, o balanţă netă a acestei propuneri”, a mai spus Pogea.
El a adăugat că „această deducere are un impact negativ de vreo 360 de milioane, în sensul că 16% din baza de impozitare generează o pierdere de venituri, dar avem un alt câştig: creşterea contribuţiilor şi faptul că aceşti oameni vor avea pensii şi, în plus, veniturile lor devin oficiale”, ceea ce ar trebui să ducă la reducerea evaziunii fiscale, a precizat Pogea.
Ministrul Finanţelor a menţionat că este consţient că rezervele patronatelor legate de creşterea salariului minim pe economie la 705 lei de la 1 ianuarie 2010 sunt justificate, în condiţiile actialei crize economice care afectează România şi a situaţiei incerte privind evoluţia acesteia anul viitor.
„Fondul de salarii va trebui să crescă limitat şi să ţină cont de condiţiile macroeconomice recente, faptul că România se află într-o perioadă de criză, iar din prezentarea cadrului macroeconomic pentru 2010 nu putem să ne aşteptăm la o creştere pozitivă certă. Discutăm de o creştere în jurul valorii zero pentru că şi ultimele prognoze ale Comisiei Europene arată pentru anul viitor cifre care nu arată neapărat o trecere în zona pozitivă, dar încă spun că se menţine o mare impredictibilitate, motiv pentru care dorim să fim foarte prudenţi”, a adăugat Pogea.
Reprezentanţii patronatelor au declarat că o majorarea a salariului minim la 705 lei şi respectarea actualilor coeficienţi din Contractul Colectiv de Muncă la nivel naţional ar duce la o creştere a cheltuielilor salariale în sistemul bugetar cu 17,7%.
„Probabil că luni vom finaliza problema salariului minim. Noi cerem, însă, ca majorarea acestuia să ţină cont de productivitatea muncii şi de menţinerea creşterii fondului de salarii în limite sustenabile sau ca majorarea salariul minim să se facă concomitent cu ajutor din partea guvernului”, a spus secretarul general al CONPIROM, Dan Matei Aghaton.
Reprezentanţii sindicatelor au renunţat la solicitarea privind creşterea salariului minim pe economie la 740 lei şi cer Guvernului adoptarea până miercuri a Actului normativ prin care acesta să fie stabilit la 705 lei în 2010.
„Pentru ca noi să respectăm moratoriul cerut de primul ministru, Guvernul trebuie să scoată până miercurea viitoare actul normativ prin care salariul minim pe economie va fi stabilit la 705 lei pentru 2010 şi să finalizeze în cel mai scurt timp proiectul de buget pe anul 2010. Dacă nu se va întâmpla acest lucru, ne vom întâlni şi vom decide”, a declarat preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu.
La rândul său, liderul BNS Dumitru Costin a anunţat că nivelul de 705 lei stabilit pentru salariul minim „este valoarea suportabilă la nivelul economiei naţionale.”
Iniţial, înainte de negocierile purtate la Ministerul Muncii sindicaliştii susţineau că nu vor accepat un salariu mai mic de 740 lei, în timp ce patronatele spuneau că mediul de afaceri nu poate suporta anul următor un salariu minim mai mare de 650 lei.