Pogea: Vrem să majorăm pragul deficitului bugetar pe întregul an 2009 convenit cu FMI

deficit bugetar, FMI, Gheorghe Pogea, Pogea

„Semestrul I s-a încheiat cu un deficit (bugetar n.r.) de 2,7% din produsul intern brut (PIB), respectiv 14,35 de miliarde (lei n.r.), iar ţinta de deficit a fost 14,5 miliarde (lei n.r.)”, a spus Pogea la finalul şedinţei de guvern.

El a adăugat că „nivelul veniturilor pe semestrul I a fost mai scăzut cu 5,1 (% n.r.) faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi reflectă efectele crizei financiare şi economice asupra capitalului privat în mod special”.

Totodată, ministrul finanţelor a spus că va negocia cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) un deficit bugetar cel puţin egal cu scăderea veniturilor din economie.

„Dorim să avansăm ideea majorării deficitului (bugetar n.r.) cel puţin egal cu scăderea veniturilor din economie datorită crizei. Este unul dintre obiectivele noastre şi totodată să asigurăm resursele pentru efectuarea programului de investiţii aşa cum este stabilit astăzi prin buget, aproape 9 miliarde euro”, a precizat Pogea.