Poliţia a descoperit trei noi suspecţi în cazul atentatului din Boston

atentat, Boston, islam, teroristi

„Încă trei suspecţi au fost arestaţi în cadrul investigaţiei privind atentatele comise la maratonul din Boston”, a comunicat poliţia din metropola americană, relatează CNN.

 

Unul dintre presupuşii autori ai atacului, Djokar Ţarnaev, a fost arestat imediat după atentate, fiind acuzat de organizarea şi comiterea atacurilor împreună cu fratele său, Tamerlan Ţarnaev, ucis într-un schimb de focuri cu poliţia.

Doi dintre suspecţii arestaţi miercuri dimineaţă au fost colegi de clasă cu Djokar Ţarnaev şi sunt originari din Kazahstan. Al treilea suspect arestat miercuri este cetăţean american.

 

Cei doi foşti colegi de clasă se numesc Azamat Tajaiako şi Dias Kadîrbaiev şi erau oricum în detenţie pentru încălcarea reglementărilor privind imigraţia. Ei sunt acuzaţi că au făcut declaraţii false în faţa anchetatorilor şi de conspiraţie pentru obstrucţionarea justiţiei.

 

Atentatele din Boston au fost comise pe 15 aprilie şi s-au soldat cu trei morţi şi peste 260 de răniţi.

Ultimele Articole