Politicienii de la Berlin ar fi de acord ca Mubarak să vină în Germania în „concediu medical”

Egipt, Germania, Hosni Mubarak

Legislatori ai CDU şi FDP, parteneri de coaliţie, ar saluta o astfel de mişcare, ca mod pentru Mubarak de a se retrage cu demnitate din politică, potrivit Bild am Sonntag.

„Avem nevoie de o tranziţie paşnică în Egipt. Dacă Germania poate avea o contribuţie constructivă, ar trebui să-l primim pe Mubarak, dacă va dori”, a spus Andreas Schockenhoff, parlamentar CDU.

Purtătorul de cuvînt al FDP a spus că ar saluta o venire a lui Mubarak în Germania, „dacă acest lucru ar contribui la stabilizarea situaţiei în Egipt”.
Surse guvernamentale au declarat că lui Mubarak i s-ar permite să vină în Germania pentru tratament medical, potrivit ziarului.

Sâmbătă, New York Times a scris că unul dintre scenariile analizate este ca preşedintele, în vârstă de 82 de ani, să vină în Germania pentru analize şi tratament medical, ca mod de a pleca din ţară fără a ceda explicit cererilor de demisie.
Mubarak a urmat un tratamet medical în Germania, iar în martie a petrecut trei săptămâni la o clinică, pentru o operaţie de rutină.

Între timp, ministrul german de externe, Guido Westerwelle, a pledat pentru un nou parteneriat cu lumea arabă, similar cu alianţele încheiate cu Turcia, Rusia şi America Latină. „Avem nevoie de un parteneriat pentru democraţie şi cu această regiune”, a subliniat el.