Denisa Gelatu

Polițist local din Arad, reținut pentru tortură. A bătut un tânăr până a murit

tortură

Un agent al Poliției Locale din Arad, Florin Nicolae Liber, în vârstă de 29 de ani, din municipiul Arad, a fost reţinut şi este cercetat pentru tortură urmată de moartea victimei, după ce la mijlocul lunii iulie a ridicat de pe stradă un bărbat care ar fi fost agresiv cu trecătorii şi l-a dus la sediu pentru a fi amendat, însă acolo l-ar fi bătut crunt, victima suferind, printre altele, ruptură de cord.

Reținerea s-a produs în contextul morții lui Mircea-Vișan Muzsunye, în vârstă de 32 de ani, bărbat din Lipova, Arad, în cazul căruia familia acuză că agenți ai Poliției Locale l-au omorât în bătaie.

Conform unui comunicat transmis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, polițistul de 29 de ani este cercetat pentru tortură.

În iulie, administratorul unei case de schimb valutar din orașul Arad a sesizat telefonic Poliția Locală Arad despre comportamentul agresiv al unui bărbat care consuma substanțe halucinogene din pungă și agasa trecătorii.

Trei polițisti locali au intervenit la caz.

Aceștia au imobilizat și încătușat individul cu forța și l-au dus la sediul poliției.

Ultimele Articole

Lasă un comentariu